Merkel îl critică pe Trump în Bundestag, dar subliniază importanţa relaţiei cu SUA

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a criticat miercuri decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din acordul internaţional cu Iranul, dar a subliniat importanţa relaţiei cu Washingtonul, în cadrul unei dezbateri în Bundestag, transmite dpa, potrivit agerpres.

“În pofida tuturor dificultăţilor cu care ne-am confruntat în ultimele zilele, relaţiile transatlantice sunt şi vor rămâne de o excepţională importanţă”, a subliniat Angela Merkel.


Citește și: Coreea de Nord amenință că anulează summitul prevăzut la 12 iunie cu Donald Trump

Cancelarul german a menţionat că, deşi acordul din 2015 cu Iranul, prin care acesta a acceptat limitarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor economice, nu este nici pe departe unul “ideal”, autorităţile nucleare internaţionale au stabilit că Teheranul îşi respectă angajamentele asumate în cadrul său.

După anunţul lui Trump privind retragerea SUA, săptămâna aceasta puterile europene s-au angajat să menţină acordul, dar au recunoscut că nu va fi uşor să aducă garanţiile solicitate de Teheran, aminteşte Reuters.

Citește și: 4000 de angajați ai Google cer gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

În intervenţia sa în Bundestag, Angela Merkel a scos de asemenea în evidenţă importanţa NATO şi a Uniunii Europene pentru Germania, notând că “o ţară singură categoric nu poate garanta securitatea”.

Pledând în favoarea planurilor guvernului său de a majora bugetul apărării, ea a dat asigurări că “nu este vorba de o întărire a arsenalului, ci pur şi simplu despre echipare”, care să le permită soldaţilor “să facă faţă actualelor provocări”, ce presupun atât misiuni în afara ţării, cât şi un număr sporit de sarcini în Germania. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.