Merkel deplânge lipsa ‘devastatoare’ a disciplinei în privinţa regulilor împotriva COVID-19

Publicat:

Unii oameni sunt hotărâţi să facă breşe în regulile privind combaterea coronavirusului în Germania în încercarea de a le ocoli, a declarat marţi cancelarul Angela Merkel, adăugând că un astfel de comportament este “devastator”, relatează DPA, potrivit agerpres.

Unii se simt consolaţi cu faptul că virusul reprezintă un risc în special pentru persoanele în vârstă, a spus Merkel la un forum online cu studenţii.


Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

“Însă e o diferenţă dacă părinţii mei mor la 80 de ani sau la 90 de ani”, a adăugat ea.

“Valul al doilea al pandemiilor este deseori cel mai periculos”, a mai atras atenţia Merkel.

Ea a cerut populaţiei să ia în serios situaţia actuală.

Germania a înregistrat marţi 14.432 noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor pentru o singură zi a urcat la 500, al treilea cel mai ridicat bilanţ de la începutul pandemiei.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate luni la miezul nopţii, numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1.351.510, iar cel al deceselor, la 22.475.

Germania a decis recent să impună un lockdown naţional după intensificarea celui de-al doilea val al pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.