X

Merkel e istorie! Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei

Social-democratul Olaf Scholz a fost ales miercuri cancelar federal al Germaniei de Bundestag, punând capăt definitiv celor 16 ani în care această funcţie a fost deţinută de Angela Merkel, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD), de Verzi şi de Partidul Liber-Democrat (FDP), Scholz, 63 de ani, a primit 395 de voturi din totalul celor 736 în Bundestag.

Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

După aceasta el urmează să se deplaseze la reşedinţa preşedintelui Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier, pentru a primi din partea acestuia “actul de numire”. În aceeaşi zi membrii executivului vor depune jurământul şi îşi vor prelua oficial mandatele.

Partidul Social-Democrat, Verzii şi FDP au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie care permite instalarea unui nou guvern la Berlin în această săptămână.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Semnarea acordului de coaliţie guvernamentală, un document de 177 de pagini, a fost etapa finală a unui proces de negocieri care a durat aproape 10 săptămâni.

În alegerile parlamentare din 26 septembrie, SPD a obţinut 27,5% din voturi, devansând blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), care a luat 24,1% din sufragii. Verzii au obţinut 14,8%, iar Partidul Liber-Democrat (FDP) 11,5% din voturi. 

Tags: Angela MerkelberlinBundestagcancelargermaniaOlaf ScholzPartidul Liber-Democrat (FDPPartidul Social-Democrat (SPD)Verzi
Categorii: Diaspora