
www.zf.ro
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a indicat luni că este deschisă ideii de finanţare a relansării economice a Uniunii Europene, după criza coronavirusului, printr-un buget mai mare şi emiterea de bonduri comune prin Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Liderii UE urmează să discute joi, într-o videoconferinţă, subiectul îndatorării comune; Reuters apreciază că este posibil un compromis privind împrumuturi garantate prin bugetul UE pe termen lung şi privind amplificarea efectului financiar.
Citește și : Netanyahu şi Gantz au semnat acordul pentru un guvern de uniune naţională în Israel
Întrebată, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă susţine propunerile de sprijinire prin bugetul comunitar a ţărilor europene mai afectate de pandemia de COVID-19, cum ar fi Spania şi Italia, şefa guvernului de la Berlin a răspuns că există un articol în tratatul UE care permite astfel de acţiuni şi care a fost deja utilizat pentru finanţarea unui program european pentru angajări pe termen scurt.
Merkel a insistat însă că solidaritatea europeană trebuie să se manifeste în cadrul tratatelor existente. Ea sugerat că Germania ar putea accepta amendamente la aceste tratate, dacă astfel s-ar putea accelera măsurile de relansare economică, însă a avertizat că negocierile în acest caz ar dura doi sau trei ani, iar criza actuală necesită reacţii rapide.
Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia
‘Germania va participa la reacţia de solidaritate dincolo de cele 500 de miliarde de euro deja existente’, a promis ea, referindu-se la pachetul de asistenţă convenit luna aceasta de miniştrii de finanţe europeni.