Merkel: Germania susţine integritatea teritorială a Ucrainei

Publicat:

Germania va continua să fie alături de Ucraina în privinţa integrităţii teritoriale a acestei ţări, a declarat vineri cancelarul german, Angela Merkel, după o întrevedere la Berlin cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, transmite DPA, scrie agerpres.

Merkel s-a pronunţat pentru continuarea contactelor diplomatice în formatul Normandia (cu participarea Franţei, Germaniei, Ucrainei şi Rusiei), lansat în 2014 pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei. “Cred că ar trebui să continuăm lucrul în acest format”, a spus ea, recunoscând totodată “condiţiile dificile” pentru dialog.


Citește și : Manifestații împotriva unei conferinţe a lesbienelor la Kiev

Referitor la procesul de pace de la Minsk, cancelarul a afirmat că nu s-a obţinut un armistiţiu stabil, chiar dacă intensitatea luptelor din estul Ucrainei a scăzut. Merkel a cerut Rusiei să îi elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni făcuţi prizonieri la trecerea din Marea Neagră, prin strâmtoarea Kerci, către Marea Azov, în martie anul trecut.

Poroşenko a declarat că este pregătit să convoace un summit al grupului Normandia imediat după alegerile prezidenţiale care vor avea loc în Ucraina pe 21 aprilie. În turul al doilea al alegerilor el se va confrunta cu actorul de comedie Volodimir Zelenski, care a obţinut cele mai multe voturi în primul tur şi este în continuare cotat ca favorit în sondajele de opinie.

Preşedintele ucrainean a menţionat şi un subiect de conflict între ţara sa şi Germania, cerând din nou întreruperea construcţiei Nordstream 2, a doua conductă pentru gazele ruseşti, prin Marea Baltică. Merkel a replicat arătând că va continua să insiste ca Ucraina să rămână o ţară de tranzit pentru gazele din Rusia către vestul Europei. Proiectul Nordstream 2 a fost criticat şi de Statele Unite, care au avertizat că va creşte dependenţa Germaniei de gazul rusesc.

Citește și : Judecătorii CPI au respins cererea pentru declanşarea unei anchete asupra conflictului din Afganistan

Angela Merkel a fost criticată pentru că s-a întâlnit doar cu Poroşenko, nu şi cu Zelenski, menţionează DPA. De la Berlin, preşedintele ucrainean urma să plece la Paris, unde contracandidatul său a fost primit deja de preşedintele francez Emmanuel Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.