Merkel îi cere lui Putin să intervină în criza migranţilor de la graniţa belarusă

Publicat:

Cancelarul federal german Angela Merkel l-a îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin să “acţioneze” împotriva “instrumentalizării migranţilor de către regimul din Belarus”, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În timpul unei convorbiri telefonice cu şeful statului rus, Angela Merkel, aflată la sfârşit de mandat, a calificat drept “inacceptabilă instrumentalizarea migranţilor” la frontiera dintre Polonia şi Belarus, unde sunt blocate mii de persoane, potrivit unui tweet al lui Seibert.


Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a sugerat cancelarului federal german că ar fi bine ca ţările membre ale Uniunii Europene (UE) să discute despre criza de la frontiera belaruso-poloneză direct cu Minskul, a anunţat la rândul său biroul de presă al Kremlinului, citat de Reuters.

La frontiera belarusă sunt blocaţi în prezent mii de migranţi care încearcă să intre în Polonia, pe o vreme foarte rece. De ambele părţi ale graniţei au fost desfăşurate trupe.

Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

De câteva luni, statele europene acuză regimul de la Minsk că eliberează intenţionat, cu scopul de a destabiliza UE, vize de tranzit pentru migranţii proveniţi în majoritate din Orientul Mijlociu.

Oficiali de la Bruxelles afirmă că preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, alimentează criza pentru a răspunde sancţiunilor impuse regimului său, după reprimarea mişcărilor de opoziţie declanşate în urma realegerii sale controversate din 2020. Premierul polonez Mateusz Morawiecki l-a acuzat marţi pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, principalul aliat al lui Lukaşenko, de instigarea valului de migranţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore

Două cutremure în România în mai puţin de trei ore Două cutremure au avut loc în România, în zona seismică Vrancea, în noaptea de vineri...

BIOGRAFIE – Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite?

BIOGRAFIE - Keir Starmer: cine este noul premier al Marii Britanii şi ce promite? Când Keir Starmer a fost ales să conducă Partidul Laburist din...

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România Tribunalul Bucureşti a decis ca Andrew Tate şi Tristan Tate să fie cercetaţi în continuare sub control...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.