Merkel se încăpăţânează să găsească o soluţie la nivel european în problema migraţiei

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel caută în continuare o soluţie europeană la problema migraţiei, prin discuţii cu liderii altor state membre ale Uniunii Europene, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Cancelarul lucrează cu alţi parteneri europeni pentru a dezbate şi a găsi soluţii europene”, a declarat Steffen Seibert în conferinţa de presă săptămânală a executivului german.


Citeşte şi: TOŢI poliţiştii dintr-un oraş mexican au fost arestaţi

În cadrul summitului organizat duminică de Comisia Europeană la Bruxelles, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, printre care împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi tăierea fondurilor de la bugetul UE pentru ţările ce refuză să preia refugiaţi.

De asemenea, Italia susţine ideea creării unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil în cazul migranţilor salvaţi pe mare.

Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Reuniunea la nivel înalt desfăşurată duminică la Bruxelles a fost boicotată de liderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia) şi prefaţează Consiliul European din 28-29 iunie.

La summitul care începe joi, premierul ungar Viktor Orban ar urma să-şi reafirme opoziţia faţă de schema europeană de redistribuire a migranţilor pe baza unor cote obligatorii între statele UE, propunere căreia i se opun şi alte ţări membre central-europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.