Merkel îşi apără politica faţă de Rusia şi spune că nu are pentru ce să-şi ceară scuze

Publicat:

Fostul cancelar federal german Angela Merkel a apărat marţi politica sa faţă de Rusia, apreciind că nu are de ce să-şi ceară scuze pentru faptul că a mizat pe diplomaţie şi comerţ în încercarea de a evita un război în Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.

Totodată, Angela Merkel a condamnat din nou cu fermitate invazia rusă, care în opinia ei “nu are nicio justificare”. “Aceasta este o ruptură brutală cu dreptul internaţional, (ruptură) pentru care nu există scuză”, a spus Merkel, vorbind pentru prima dată în public după retragerea sa din viaţa politică, în urmă cu şase luni.


Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

Însă ea a respins criticile conform cărora politica sa s-ar face vinovată în vreun fel de situaţia actuală. Angela Merkel a dat asigurări că a fost conştientă de mulţi ani de ameninţarea pe care regimul lui Vladimir Putin o făcea să planeze asupra Ucrainei.

Era în interesul Germaniei “să găsească un modus vivendi cu Rusia, pentru a nu ne pomeni într-o stare de război”, ci “a putea coexista în pofida tuturor diferenţelor noastre”, a afirmat Angela Merkel, care a condus timp ce 16 ani prima economie europeană.

După declanşarea invaziei ruse contra Ucrainei, fosta şefă a guvernului de centru-dreapta german a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia rusă, în special promovând construcţia gazoductului Nord Stream 2, în pofida rezervelor partenerilor săi europeni şi americani.

Gazoductul, menit să dubleze capacitatea de aprovizionare a Germaniei cu gaz rusesc, a fost în final suspendat după declanşarea agresiunii ruse asupra Ucrainei, fără a fi dat în exploatare.

Germania a practicat multă vreme o politică a mâinii întinse spre Rusia, urmând ideea conform căreia comerţul ar induce o democratizare progresivă a acestei ţări.

Citeşte şi: Tragedie feroviară în Iran (VIDEO): Un tren a sărit de pe şine şi cel puţin 10 oameni au murit! – Black News

“Nu mă gândeam că Putin se va schimba datorită relaţiilor comerciale”, a dat ea asigurări marţi, estimând că acesta a tras linie peste democraţie. Însă, era evident că Rusia “va fi mereu un vecin al Europei, care nu va putea fi ignorat total”, a argumentat Merkel în acest interviu moderat de un jurnalist al săptămânalului Der Spiegel într-un teatru din Berlin.

Chiar dacă o apropiere politică nu este posibilă, “era pertinent să avem cel puţin relaţii comerciale. Şi eu nu-mi voi cere scuze” pentru linia politică urmată în aceşti ultimi ani, a explicat Angela Merkel. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

Dorin Recean, întrevedere de rămas-bun cu directorul adjunct al USAID în R.Moldova, John P. Riordan

Dorin Recean, întrevedere de rămas-bun cu directorul adjunct al USAID în R.Moldova, John P. Riordan Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas-bun cu...

Oazu Nantoi a primit Ordinul pentru Merit, oferit de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski

Oazu Nantoi a primit Ordinul pentru Merit, oferit de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a primit Ordinul...

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul "Referitor la vizita prim-ministrului ungar Viktor Orban la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.