X

Merkel, Macron şi Poroşenko îndeamnă la respectarea armistiţiului încheiat de Paşti în Ucraina

Cancelarul federal german Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cel ucrainean Petro Poroşenko au îndemnat joi la respectarea armistiţiului încheiat de Paşti în Ucraina, exprimându-şi ‘profunda îngrijorare’ cu privire la încălcarea acestuia, informează agenţia de presă AFP, potrivit agerpres.

Cei trei lideri au evocat situaţia din Ucraina la Aix-la-Chapelle (Germania), în marja ceremoniei de înmânare a Premiului Charlemagne lui Emmanuel Macron.

Citește și : SUA susțin ‘dreptul Israelului de a acţiona pentru a se apăra’ (Casa Albă)

‘Ei au îndemnat la oprirea violenţei şi la respectarea strictă a armistiţiului’ decis la sfârşitul lui martie, cu sprijinul Formatului Normandia (cele trei ţări plus Rusia), a anunţat Palatul Elysee la finalul întâlnirii.

Merkel, Macron şi Poroşenko au evocat, de asemenea, ‘necesitatea unui puternic angajament politic al tuturor părţilor (implicate) în favoarea aplicării acordurilor de la Minsk’, semnate în februarie 2015 şi care prevăd acordarea de mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul Ucrainei, pentru a permite readucerea lor sub tutela Kievului.

Conflictul armat dintre forţele militare ucrainene şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei s-au soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea lui, în 2014.

Cei trei lideri ‘au discutat asupra modalităţilor de punere în aplicare a acestor acorduri, inclusiv posibilitatea unei misiuni a ONU în unele zone din regiunile Doneţk şi Luhansk, odată ce condiţiile vor fi reunite’, a precizat Palatul Elysee.

Citește și : Macron afirmă indirect că Trump vrea să decidă comportamentul europenilor

Tags: Angela MerkelarmistitiuEmmanuel MacrongermaniaPetro Poroşenkoucraina
Categorii: Diaspora