X

Merkel, Macron şi Zelenski discută vineri, într-o videoconferinţă, despre tensiunile cu Rusia

Preşedinţii francez Emmanuel Macron, ucrainean Volodimir Zelenski şi cancelarul german Angela Merkel vor discuta vineri prin videoconferinţă despre riscurile de escaladare provocate de concentrarea de trupe ruse la frontiera cu Ucraina, a anunţat joi Palatul Elysée, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dl Zelenski va fi primit la un dejun de preşedintele Macron şi vor avea apoi o videoconferinţă cu dna Merkel”, a precizat preşedinţia franceză.

Citește și : Incendiu de pădure pe un munte din Mexic

Emmanuel Macron şi Angela Merkel au un rol de mediatori în conflictul ucrainean în cadrul dialogului în patru cu Rusia şi Ucraina, numit “formatul Normandia”. Ei s-au întâlnit la Paris, în decembrie 2019, cu preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski.

“Toată munca pe care o depunem este pentru a evita escaladarea, pentru a diminua tensiunile”, a subliniat Palatul Elysée.

“Suveranitatea Ucrainei este ameninţată (…) Toate eforturile noastre sunt pentru susţinerea suveranităţii în Ucraina”, a adăugat preşedinţia franceză.

Rusia a desfăşurat în ultimele săptămâni zeci de mii de militari la frontiera ucraineană şi în Crimeea, o peninsulă ucraineană pe care a anexat-o în 2014. Moscova afirmă că efectuează manevre militare în replică la acţiuni “ameninţătoare” ale NATO, o alianţă la care Ucraina doreşte să adere.

Kievul se teme la rândul său ca Moscova să nu încerce să provoace un casus belli pentru a încerca să justifice o operaţiune armată. Kremlinul dă asigurări că “nu ameninţă pe nimeni” şi denunţă în schimb “provocări” ucrainene.

“Obiectivul nostru fundamental este de a menţine armistiţiul şi de a discuta despre modul în care putem merge mai departe în procesul politic pentru a întoarce pagina după acest război şi a ajunge la o reglementare politică a conflictului”, a mai menţionat Palatul Elysée.

Acest conflict s-a soldat cu peste 13.000 de morţi din 2014 şi aproape un milion şi jumătate de persoane au fost strămutate.

Cererea de aderare la NATO a Ucrainei va fi “probabil unul dintre subiectele discutate mâine”, a adăugat preşedinţia franceză.

O astfel de perspectivă nu pare totuşi de actualitate, având în vedere ostilitatea Moscovei faţă de un astfel de scenariu şi reticenţele unui număr de state membre ale Alianţei, printre care şi Franţa, comentează France Presse.

Citește și : Petrecerea jurnaliştilor de la Casa Albă a fost ANULATĂ

Cei trei lideri vor aborda şi chestiunea unui nou summit în formatul Normandia, pe care Kievul îl solicită de mai multe săptămâni.

Vizita lui Zelenski la Paris, care a fost programată înainte de recenta amplificare a tensiunilor, va avea şi mize bilaterale, în special economice, dar are drept obiectiv şi întărirea relaţiilor între Ucraina şi UE, a menţionat preşedinţia franceză, subliniind “relaţia de încredere puternică” între şeful statului ucrainean şi preşedintele francez.

Tags: Angela MerkelEmmanuel MacronrusiaucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora