Merkel: ‘Menţinerea unei Europe unite este o sarcină extrem de importantă în anii următori’

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că ”a menţine Europa unită” va fi o sarcină ”extrem de importantă în anii care vor urma”, transmite dpa, potrivit agerpres.

Merkel a declarat la tradiţionala conferinţă de presă de vară că va continua să pledeze pentru o Uniune Europeană unită în pofida faptului că mandatul preşedintelui american Donald Trump a pus relaţiile transatlantice ”sub o mare presiune”. Totuşi, potrivit Reuters, cancelarul german a apreciat că relaţiile Germaniei cu SUA sunt cruciale, după acuzaţiile formulate săptămâna trecută de liderul de la Casa Albă, care a apreciat că Germania este ”prizoniera” Rusiei din cauza dependenţei sale energetice.

Citeşte şi: 11 oameni au murit după scufundarea unui vapor turistic în SUA

Întrebată despre relaţiile de lucru cu Trump, Merkel a declarat în conferinţa de presă că ”valorile noastre, sau cadrul nostru obişnuit, sunt în prezent sub o mare presiune”. ”Totuşi, relaţiile de lucru transatlantice, inclusiv cele cu preşedintele american, sunt cruciale pentru noi şi voi continua să le cultiv”, a adăugat cancelarul german.

Totodată, comentând anunţul recent privind o viitoare vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin la Casa Albă, Merkel a salutat dialogul dintre Trump şi omologul său rus. ”Trebuie să ne obişnuim cu faptul că întâlnirile dintre preşedintele Statelor Unite şi preşedintele Rusiei vor deveni un lucru normal”, a spus Merkel, care şi-a exprimat speranţa ca cei doi lideri să discute despre dezarmarea nucleară, remarcând că SUA şi Rusia deţin peste 90% din armele nucleare ale lumii.

Citeşte şi: Moscova cere ajutor online pentru rusoaica arestată în SUA

This post was last modified on 20/07/2018 14:42 14:42

Tags: Angela MerkelgermaniarusiaSUAUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora