Merkel reacţionează după eliberarea condiţionată a jurnalistei arestată în Turcia

Publicat:

Cancelarul Angela Merkel a salutat luni eliberarea condiţionată a jurnalistei şi traducătoarei germane Mesale Tolu dintr-o închisoare din Turcia, dar a subliniat că ”nu este o veste complet bună întrucât ea nu are permisiunea de a părăsi ţara, iar procesul său este încă în desfăşurare”, transmite DPA, potrivit agerpres.

Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, a estimat că este ”prea devreme pentru a trage concluzii privind evoluţia relaţiilor germano-turce” după această decizie judecătorească.


Citeşte şi: Parlamentul albanez s-a transformat în peluză de ultraşi. Deputaţii de dreapta au aruncat cu fumigene

”În niciun caz nu este finalul afacerii Mesale Tolu”, a spus el.

Ministerul de Externe german a indicat că a primit cu ”bucurie şi uşurare” decizia instanţei turce, ”chiar dacă procedura nu s-a încheiat’. ”Este un prim pas”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei germane, Maria Adebahr.

Un tribunal turc a ordonat luni eliberarea condiţionată a lui Mesale Tolu şi a altor cinci coacuzaţi, a precizat pe Twitter cabinetul de avocaţi ‘Dreptul celor oprimaţi’, care îi reprezintă pe cei şase inculpaţi.

Arestată în aprilie şi apoi întemniţată, Tolu este judecată din luna octombrie pentru apartenenţă la Partidul Comunist Marxist-Leninist (MLKP), o formaţiune interzisă în Turcia fiind considerată ‘teroristă’. Ea riscă până la 15 ani de închisoare.

Această cetăţeană germană de origine turcă în vârstă de 33 de ani, care lucrează printre altele ca jurnalistă şi traducătoare pentru o mică agenţie turcă de presă de stânga – Etkin Haber Ajansi (ETHA) -, este judecată împreună cu alte 17 persoane. Ea este acuzată în special că a asistat la manifestaţii şi funeralii ale militanţilor MLKP, dar susţinătorii săi consideră că este vorba despre un proces politic. La prima audiere, în octombrie, Tolu a respins toate acuzaţiile formulate împotriva ei.

Citeşte şi: Prinţul Harry l-a intervievat pe Barack Obama pentru un show radiofonic – VIDEO

După tentativa de lovitură de stat, relaţiile dintre Germania şi Turcia, două ţări partenere în cadrul NATO, s-au tensionat puternic.

Berlinul condamnă ferm amploarea epurărilor întreprinse în Turcia după puciul eşuat, în cursul cărora peste 50.000 de persoane au fost arestate şi mai mult de 140.000 concediate sau suspendate. La rândul său, Ankara acuză Germania că dă dovadă de indulgenţă faţă de “terorişti”, adăpostind separatişti kurzi şi presupuşi participanţi la puci.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.