X

Merkel recunoaşte la Atena ‘suişurile şi coborâşurile’ din relaţiile cu Grecia

Cancelarul german Angela Merkel a evocat vineri ”suişurile şi coborâşurile” din relaţiile greco-germane, cu ocazia ultimei sale deplasări oficiale în Grecia care încheie un capitol agitat în istoria dintre cele două ţări, din timpul crizei datoriilor, transmite vineri France Presse, potrivit agerpres.

”Ceea ce ne-a dat forţă în timpul acestei perioade este că am avut mereu sentimentul de a fi împreună”, a declarat cancelarul la final de mandat în timpul întâlnirii cu preşedintele Republicii Elene.

Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

Relaţiile greco-germane ”au cunoscut suişuri şi coborâşuri, dar ele stau pe baze solide”, a spus Merkel.

Sosită joi seara la Atena la invitaţia premierului Kyriakos Mitsotakis, şefa executivului german face vizita sa de adio în Grecia la 16 ani de la preluarea puterii.

De partea sa, şefa statului elen Katerina Sakellaropoulou a subliniat că Greciei ”i s-a cerut să plătească un tribut greu” în timpul crizei datoriilor.

În luna octombrie, la Bruxelles, premierul Kyriakos Mitsotakis, cu care Angela Merkel urmează să se întâlnească vineri după-amiază, apreciase că ”austeritatea a depăşit ceea ce putea suporta societatea greacă”.

În 2010 cancelarul german i-a solicitat premierului grec de la acea vreme, socialistul Giorgos Papandreou, măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul public al ţării sale.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

La finalul celor patru mandate consecutive, Angela Merkel rămâne puţin apreciată de greci. Potrivit unui sondaj realizat în 16 ţări de centrul Pew Research, doar 30% dintre greci afirmă că au încredere în ea, faţă de o medie de 77% în alte ţări.

Pe agenda discuţiilor Mitsotakis-Merkel se vor afla criza energetică şi pandemia de COVID-19, dar şi problema migraţiei, situaţia din Libia şi relaţiile cu Turcia, adaugă AFP. 

Tags: Angela MerkelatenaberlinbruxellesgermaniaGiorgos PapandreouKaterina SakellaropoulouKyriakos Mitsotakis
Categorii: Externe