Merkel se vede atrasă în scandalul Wirecard

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel este supus unor presiuni pentru a explica de ce, în timpul unei vizite oficiale în China, a discutat despre accesul pe piaţa acestei ţări pentru compania de plăţi electronice Wirecard, în condiţiile în care ştia despre neregulile din activitatea acestei companii intrate recent în insolvenţă în urma descoperirii unei fraude contabile de 1,9 miliarde de euro, scrie agerpres.

Potrivit presei germane de marţi, citată de DPA, şefa guvernului de la Berlin fusese informată înaintea vizitei în China despre situaţia Wirecard.


Citește și : Germania denunţă ‘provocările’ Turciei în estul Mediteranei

”Pe 23 august 2019, Ministerul federal de Finanţe a comunicat mai multe informaţii despre cazul Wirecard în urma unei cereri transmise prin e-mail de cancelarie”, scrie Der Spiegel, citând un purtător de cuvânt al acestui minister.

Ministerul de Finanţe, adaugă aceeaşi publicaţie, ”a adus acuzaţiile împotriva Wirecard – care de altfel (în prezent) sunt cunoscute public – în atenţia Cancelariei Federale, la nivel de lucru”.

Potrivit unui raport trimis săptămâna trecută parlamentului german, ministrul german de finanţe Olaf Scholz a fost informat pe 19 februarie 2019 asupra faptului că organismul de reglementare financiară BaFin ”investiga suspiciunile de încălcare a interdicţiei de manipulare a pieţelor” în cazul acestei companiei Wirecard.

Cu toate acestea, în timpul vizitei efectuate în China în septembrie 2019, Angela Merkel a abordat posibilitatea intrării acestui procesator de plăţi pe piaţa chineză.

Wirecard a intrat în insolvenţă luna trecută, când s-a descoperit că o sumă de 1,9 miliarde de euro înregistrată în activele sale nu există în realitate.

Citește și : Condiţionarea fondurilor europene de statul de drept rămâne deschisă după summitul UE

Scandalul a ridicat semne de întrebare asupra guvernului de la Berlin, suspectat că ştia de neregulile din activitate acestei companii, fără să fi luat măsurile adecvate.

Ministrul de finanţe Olaf Scholz şi cel al economiei, Peter Altmaier, vor fi audiaţi pe acest subiect săptămâna viitoare la comisia parlamentară pentru finanţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.