Merkel şi Macron pun la cale un răspuns european la coronacriză

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să lanseze luni o iniţiativă comună pentru un răspuns european la criza provocată de COVID-19, a anunţat Palatul Elysee, potrivit AFP şi dpa, transmite agerpres.

Merkel şi Macron vor avea o videoconferinţă la ora locală 15:30 (13:30 GMT), urmată de o conferinţă de presă comună la 17:00 (15:00 GMT), prilej cu care vor prezenta o ”iniţiativă franco-germană” în cadrul crizei coronavirusului.

Această iniţiativă va viza sănătatea, relansarea economică, tranziţia ecologică şi suveranitatea industrială.

La Berlin, executivul german a precizat că Angela Merkel şi Emmanuel Macron vor avea o videoconferinţă şi vor ţine o conferinţă de presă ”despre o iniţiativă franco-germană privind redresarea economică a Europei”.

Într-o convorbire telefonică desfăşurată pe 8 mai, cu ocazia marcării a 75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, cei doi lideri au insistat pe necesitatea ”mai imperioasă ca niciodată” a angajamentului european.

Pe 27 mai, Comisia Europeană va prezenta la Bruxelles un instrument de relansare economică susţinut de o capacitate de împrumut de 1.000 de miliarde euro, pentru a scoate Uniunea Europeană din recesiunea cauzată de pandemia de COVID-19.

Pentru negocierea importanţei capacităţii de împrumut, a utilizării fondurilor şi a modalităţilor de rambursare, va fi convocat un summit european, a precizat Comisia. ”O reuniune fizică trebuie să ţină cont de riscuri”, a adăugat executivul comunitar. Ulterior, Parlamentul European va trebui să aprobe decizia liderilor statelor membre.

Ţările Uniunii Europene au convenit deja asupra unui pachet în valoare de 500 de miliarde de euro pe termen scurt pentru depăşirea crizei create de noul coronavirus. Primele linii de credit, în valoare de 240 de miliarde de euro din fondul de salvare al zonei euro, au fost lansate vineri.

Tags: Angela MerkelberlinbruxellesComisia Europeană (CE)covid-19Emmanuel MacronfrantagermaniaPalatul ElyseeparisParlamentul Europeanuniunea europeana
Categorii: Diaspora