X

Merkel: Societatea mă interesează mai mult decât ştiinţa pe măsură ce îmbătrânesc

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, aflată la sfârşit de mandat, şi-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare ascultând prelegerea unui cercetător în neuroştiinţe, iar pe cea de-a 60-a aniversare – cu un discurs al unui istoric. Odată cu trecerea anilor, interesele sale s-au îndepărtat de ştiinţele naturale, cărora le-a dedicat prima parte a carierei sale, a declarat politiciana într-un interviu pentru Reuters, publicat miercuri, potrivit agerpres.  

Acum, la 67 de ani (pe care i-a împlinit pe 17 iulie), ea intenţionează să-şi dedice perioada de după pensionare marilor probleme de dezvoltare socială şi istorică.

Citește și : O lucrătoare umanitară spaniolă face ÎNCHISOARE în Israel

“Aceasta este direcţia spre care se îndreaptă tot mai mult gândurile mele”, a spus Merkel. ”Cum putem să înţelegem cursul istoriei, cum putem să o comparăm la nivel global? Cum s-a dezvoltat China în 2000 de ani? Dar Europa?”, a spus Merkel.

Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă anterior că s-ar putea întoarce în mediul academic, dar în rest a dat puţine indicii despre cum şi-ar mai putea ocupa timpul când va părăsi cancelaria după 16 ani.

Marţi, s-a anunţat că ea va păstra, după ce nu va mai fi cancelar, o echipă de 9 angajaţi plătiţi din bani publici, cu doi mai mulţi decât predecesorul său Gerhard Schroeder. Acest lucru sugerează că intenţionează să rămână activă.

Citește și : Social-democraţii danezi pierd alegerile în Danemarca, iar extrema dreaptă suferă o lovitură grea

Cu toate acestea, ea nu se va întoarce la chimia cuantică pe care a cercetat-o în Germania de Est în anii 1980. A trecut prea mult timp şi nu mai este la curent cu noutăţile – deşi a declarat că este foarte încântată de modul în care s-a dezvoltat domeniul său.

”Mă văd vorbind în mod regulat despre legătura dintre prosperitatea noastră, cercetare şi inovare – dar sunt sigură că nu voi face nicio activitate ştiinţifică”, a mai spus Angela Merkel.

Tags: Angela MerkelChinaeuropaGerhard Schroeder
Categorii: Diaspora