X

Merkel spune că migraţia este cea mai mare provocare pentru viitorul Uniunii Europene

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că migraţia este cea mai mare provocare pentru viitorul Uniunii Europene, transmite dpa, potrivit agerpres.

”Această provocare îmi pare semnificativ mai importantă pentru viitorul coeziunii Uniunii Europene decât cea cu care ne-am confruntat în timpul crizei din zona euro”, a apreciat Merkel într-un discurs în parlamentul german.

Citește și: MĂCEL în Afganistan. 68 de morți într-un atentat sinucigaș

Totodată, potrivit Reuters, cancelarul german a făcut apel la statele membre ale Uniunii Europene să dea dovadă de solidaritate pentru a se asigura că agenţia europeană de protecţie a frontierelor, FRONTEX, are suficiente atribuţii pentru a fi eficientă şi pentru a contribui la stoparea imigraţiei, în linie cu planurile Comisiei Europene.

”Problema combaterii migraţiei ilegale implică faptul că trebuie să consolidăm protecţia la graniţele exterioare… aceasta înseamnă totodată că ţările care au o frontieră externă trebuie să renunţe la o parte din responsabilităţile lor naţionale”, a continuat Merkel. ”Aceasta presupune un anumit grad de solidaritate, este vorba despre oameni care vin la noi (…) este datoria noastră de a face posibilă migraţia legală pentru a ajuta ţările aflate în nevoie”, a adăugat ea.

Citește și: Verdict dur în Peru: Toți liderii unei gherile maoiste au fost condamnați pe viață

Tags: Angela MerkelFrontex (Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor)germaniamigrantimigratieUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora