X

Merkel şi Trump : Regimul sirian trebuie tras la răspundere pentru atacurile asupra civililor în enclava siriană Ghouta Orientală

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele american Donald Trump au afirmat joi, în cursul unei convorbiri telefonice, că regimul sirian trebuie tras la răspundere pentru atacurile cu arme chimice şi bombardamentele împotriva civililor în enclava siriană Ghouta Orientală, a anunţat vineri biroul cancelarului german, relatează AFP.

“Regimul sirian trebuie tras la răspundere pentru deteriorarea continuă a situaţiei umanitare în Ghouta Orientală. Acest lucru este valabil şi pentru utilizarea armelor chimice de către regimul Assad, precum şi pentru atacurile asupra civililor şi blocarea ajutorului umanitar”, au afirmat Angela Merkel şi Donald Trump în cursul convorbirii telefonice, conform agerpres.

Cei doi lideri au cerut Moscovei “să nu mai participe la bombardamentele asupra Ghoutei Orientale şi să determine regimul lui Bashar al-Assad să pună capăt operaţiunilor împotriva zonelor civile”.

Citește și : Austria : Cinci migranţi au fost abandonați în frig de contrabandişti

De asemenea, Merkel şi Trump au cerut Moscovei, Teheranului şi Damascului să pună imediat în aplicare rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU care cere încetarea focului în această zonă controlată de rebeli.

Tags: Angela Merkelarme chimicebashar al assaddamascDonald TrumpGhouta OrientalăONURegimul sirian
Categorii: Știrile zilei