
DW
Cancelarul Angela Merkel se va întâlni cu liderii germani, duminică, şi va discuta despre o eventuală înăsprire a restricţiilor în ţară după ce numărul de contaminări cu noul coronavirus înregistrat zilnic a crescut şi au fost făcute mai multe apeluri privind noi acţiuni în încercarea de a opri răspândirea bolii, scrie news.ro .
Germania se află în carantină parţială de şase săptămâni. Localurile sunt închise, însă magazinele şi şcolile au rămas deschise.
Citește și : Erdogan vrea o platformă de cooperare în regiunea Caucaz şi pledează pentru aderarea Armeniei
În unele regiuni au fost deja impuse măsuri drastice.
Potrivit Reuters, discuţia de duminică va viza închiderea magazinelor înainte de vacanţa de Crăciun.
Sâmbătă, ministrul Economiei, Peter Altmaier, a declarat pentru RND că unităţile de terapie intensivă din spitale se apropie de capacitatea maximă de ocupare şi că Germania nu poate aştepta până după Crăciun ca să reacţioneze.
„Trebuie să clarificăm modul în care vor continua lucrurile acum. Altfel, pandemia va scăpa complet de sub control”, a spus el.
Germania, ţara europeană cu cea mai mare economie, a reuşit să ţină în frâu epidemia în lunile martie şi aprilie ale acestui an, însă al doilea val a fost mai greu de contenit.
Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie
Numărul de cazuri zilnice a crescut la 28.438, potrivit datelor transmise sâmbătă de Institutul Robert Koch, care a precizat că în ultimele 24 de ore au fost 496 de decese asociate.
De la începutul pandemiei, în Germania au fost înregistrate mai mult de 1,3 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi peste 21.500 de decese asociate.
This post was last modified on 12/12/2020 13:58 13:58