Merz: UE şi-a epuizat posibilităţile de a exercita presiuni asupra Rusiei prin sancţiuni

Cancelarul german, Friedrich Merz, a estimat miercuri că Uniunea Europeană şi-a epuizat în prezent opţiunile de a face presiuni asupra Rusiei prin sancţiuni,şi a cerut Washingtonului să exercite la rândul său presiuni asupra Moscovei pentru a se aşeza la masa negocierilor de pace cu Kievul, relatează agenţia EFE.

“În UE, în mod obiectiv am epuizat ceea ce putem face”, a declarat Merz la o conferinţă de presă după summitul NATO desfăşurat la Haga, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

El a explicat faptul că anumite sancţiuni pot fi impuse doar cu ajutorul SUA, cum ar fi reducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc vândut statelor terţe. Cancelarul german a declarat că i-a reamintit acest lucru preşedintelui american Donald Trump şi i-a spus acestuia că respectiva chestiune “este în mâinile sale”.

“Există un proces de stabilire a poziţiei care, în opinia mea, încă nu s-a încheiat”, a răspuns Merz când a fost întrebat despre posibilitatea ca Washingtonul să impună în cele din urmă Moscovei sancţiunile cerute de aliaţii europeni ai Ucrainei în războiul cu Rusia.

El anticipează că “nu va exista o soluţie militară” în acest război, dar ceea ce poate face UE în această privinţă “nu este suficient”.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Pe de altă parte, cancelarul german a susţinut că ameninţarea reprezentată de Rusia nu priveşte doar Ucraina, ci şi ţările europene şi celelalte membre ale NATO, adăugând că “nu ştim dacă într-o zi (ruşii) nu ne vor testa pregătirea”.

This post was last modified on 25/06/2025 20:14 20:14

Tags: Merzuniunea europeana
Externe