Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova (SFS) îndeamnă cetățenii la vigilență în contextul apariției unor mesaje false distribuite prin aplicații de mesagerie precum Viber, Telegram și altele.
Potrivit instituției, persoane rău intenționate trimit contribuabililor mesaje în care se prezintă drept angajați ai SFS și îi anunță că ar fi fost amendați cu suma de 20 000 de lei, potrivit voceabasarabiei.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
În aceste mesaje sunt invocate articole inexistente din Codul administrativ, iar destinatarii sunt invitați să se prezinte la o adresă care nu aparține niciunei subdiviziuni a Serviciului Fiscal de Stat.
SFS precizează că „aceste mesaje NU provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate”.
Astfel, autoritatea fiscală îndeamnă cetățenii să ignore asemenea mesaje și să informeze organele de drept sau Serviciul Fiscal de Stat despre tentativele de fraudă.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Reprezentanții SFS amintesc că orice comunicare cu contribuabilii are loc exclusiv prin canale oficiale.













