X

Mesajul lui Antonio Guterres de sfârșit de an: ‘Tinerii, cea mai mare sursă de speranță’

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat duminică, în mesajul său de Anul Nou, că cea mai mare “sursă de speranţă” o reprezintă tinerii din întreaga lume, cărora le-a cerut să continue să se manifeste, să gândească la scară mare şi să exercite presiune, transmite EFE, potrivit agerpres.

“În acest an, mesajul meu de Anul Nou se îndreaptă către cea mai mare sursă de speranţă, tinerii lumii”, a spus Guterres, care a subliniat la începutul discursului său că 2020 începe cu incertitudine şi nesiguranţă, “dar şi cu speranţă”.

Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

Cel mai înalt reprezentant al ONU a amintit iniţiativele noilor generaţii în ce priveşte acţiunea climatică, egalitatea de gen, justiţia socială şi drepturile omului, teme în care tinerii se regăsesc “în prima linie şi în ştirile de prim plan”.

“Mă simt inspirat de pasiunea şi determinarea voastră, care cereţi în mod just să vi se permită participarea la schiţarea viitorului”, a arătat Guterres.

“Sunt cu voi, Naţiunile Unite vă stau alături şi vă aparţin”, a adăugat secretarul general al ONU.

Antonio Guterres a anunţat de asemenea crearea în 2020, an în care organizaţia împlineşte 75 de ani, a unui plan pentru o globalizare echitabilă, numit “Decada de acţiune pentru obiectivele de dezvoltare sustenabilă”.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

“Anul acesta, lumea are nevoie ca tinerii să continue să se manifeste, să continue să gândească la scară mare, să continue să-şi depăşească limitele şi să continue să exercite presiune”, a mai considerat diplomatul portughez.

Guterres a mai subliniat în mesajul său că inegalitatea persistă şi astăzi, ura este în creştere iar oamenii trăiesc într-o lume cu războaie şi pe o planetă care se încălzeşte.

“Schimbarea climatică nu este o problemă pe termen lung, ci un pericol clar şi prezent”, a mai arătat secretarul general al ONU.

Tags: Antonio GuterresONU
Categorii: Știrile zilei