Mesajul lui Igor Grosu de 9 Mai

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj solemn în debutul ședinței legislativului, cu prilejul marcării a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața în lupta pentru pace și libertate.

mare și mai devastator război din istoria omenirii. Astăzi și în fiecare zi aducem omagiu celor care și-au dat viața în acel război. Înaintașii noștri- bunicii, străbunicii – s-au jertfit pentru ca generațiile viitoare să trăiască în pace, libertate și prosperitate”, a spus Igor Grosu, transmite info1.md.

Citeşte şi: Curtea de Conturi are un membru nou – Stiripesurse.md

Președintele Parlamentului a adus un gând de recunoștință celor 25 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, rostind numele fiecăruia. În semn de respect, deputații s-au ridicat în picioare și i-au onorat cu aplauze.

Igor Grosu a menționat că, în aceeași zi, pe 9 Mai, Republica Moldova sărbătorește și Ziua Europei, simbol al păcii, unității și colaborării dintre națiuni. Președintele Legislativului a subliniat importanța continuării drumului european al Republicii Moldova și a consolidării valorilor democratice.

„Această zi ne amintește cât de important este să construim împreună o Europă unită, în care valorile democrației, solidarității și respectului reciproc să fie mereu apărate”, a mai spus oficialul.

Cu acest prilej, Igor Grosu a menționat că cetățenii sunt invitați în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 13:00, pentru a celebra Ziua Europei.

Tags: 9 maiIgor Grosu
Știrile zilei