Mesajul Papei dă fiori omenirii: ‘Lumea se află la un pas de războiul nuclear’

Publicat:

Papa Francisc a spus luni că se teme de pericolul unui război nuclear şi că, în opinia lui, lumea se află acum „la limită”, scrie Reuters, potrivit news.ro.

El a făcut acest comentariu înaintea vizitei în Peru şi Chile, ca urmare a alarmei false care a vizat statul Hawai, sâmbătă, şi a provocat panică în rândul locuitorilor.


Citeşte şi: Igor Dodon îl proclamă pe Mihai Eminescu moldovean, nu român

Întrebat dacă este îngrijorat privind izbucnirea unui război nuclear, Papa Francisc a spus: „Cred că suntem la limită. Chiar îmi este teamă de asta. Un accident este suficient să precipite lucrurile”.

El nu a făcut vreo menţiune la adresa Hawai sau Coreea de Nord.

În timpul îmbarcării pentru Chile, oficialii de la Vatican au înmânat reporterilor exemplare ale unei fotografii făcute în 1945 în care apare un băiat japonez ducând pe umeri fratele ucis în urma atacului nuclear al Statelor Unite asupra Nagasaki.

Citeşte şi: Marea Britanie a ridicat avioane de război pentru interceptarea unor aparate de zbor ruseşti

„Am fost mişcat atunci când am văzut asta. Singurul lucru la care m-am putut gândi au fost cuvintele «frunctul războiului»”, a spus Suveranul Pontif, făcând referire la explicaţia foto. „Am vrut să fie replicată şi distribuită pentru că o imagine ca asta poate fi mai emoţionantă decât o mie de cuvinte. Din acest motiv am vrut să o împărtăşesc cu voi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.