Met Opera din New York cere tuturor muzicienilor şi spectatorilor să fie vaccinaţi cu doza ‘booster’

Publicat:

În faţa ameninţărilor provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, prestigioasa Metropolitan Opera din New York va cere tuturor muzicienilor săi şi tuturor spectatorilor să fie vaccinaţi cu doze de supra-rapel (“booster”) împotriva COVID-19 începând din luna ianuarie, pentru ca instituţia să se afle astfel în “avangarda” securităţii sanitare, au anunţat reprezentanţii săi, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Cu 3.000 de persoane angajate în fiecare zi în orchestre şi echipe tehnice, “personalul nostru este de departe cel mai mare din ţară pentru o organizaţie cu scop nelucrativ din sectorul spectacolelor live. Este motivul pentru care noi trebuie să ne aflăm în avangarda securităţii şi sănătăţii”, a declarat directorul operei newyorkeze, Peter Gelb, într-un comunicat.


Metropolitan Opera a trebuit să rămână închisă timp de un an şi jumătate din cauza pandemiei de COVID-19, care a afectat grav oraşul New York şi a plasat instituţia într-o situaţie financiară dificilă. Compania a susţinut negocieri îndelungate cu echipele sale de angajaţi pentru a ajunge la un acord în privinţa scăderii salariilor.

Această companie de operă, cu sediul în Lincoln Center din Manhattan, a impus deja vaccinarea obligatorie pentru angajaţii şi publicul său, înainte de a se redeschide pe 27 septembrie. De atunci, 160.000 de spectatori au vizionat 59 de reprezentaţii.

Doza “booster” va fi cerută “pentru a intra în clădirea Met Opera” începând din data de 17 ianuarie pentru persoanele eligibile, adică la cel puţin şase luni după ce au primit a doua doză de vaccin Pfizer sau Moderna sau la cel puţin două luni după ce s-au vaccinat cu o doză a serului Johnson&Johnson.

“Cei care nu sunt eligibili vor putea să continue să aibă acces în Met Opera, dar vor trebui să primească vaccinul la scurt timp după ce devin eligibili”, a anunţat compania newyorkeză.

Met Opera a dat asigurări spunând că respectă recomandările sanitare formulate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), pentru a anticipa şi evita infectările mai numeroase cauzate de varianta Omicron a noului coronavirus.

Anunţul făcut de Met Opera intervine într-o perioadă în care Statele Unite, ţara cel mai grav afectată de pandemie la nivel mondial, a depăşit recent pragul de 800.000 de decese asociate COVID-19. În statul New York, 71 de persoane au murit din cauza noului coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit bilanţului zilnic oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni, la intrare în satul Pîrlița: Un om a decedat

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni, la intrare în satul Pîrlița: Un om a decedat Un șofer de camion, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut...

O fetiță de un an a murit, după ce a fost uitată în mașină cinci ore. Tatăl ei a crezut că a lasat-o la...

O fetiță de un an a murit, după ce a fost uitată în mașină cinci ore. Tatăl ei a crezut că a lasat-o la...

450 pachete de țigări, tăinuite în spațiile unui mijloc de transport, depistate în cadrul controlului coordonat la vama Leușeni-Albița

450 pachete de țigări, tăinuite în spațiile unui mijloc de transport, depistate în cadrul controlului coordonat la vama Leușeni-Albița Funcționarii postului vamal Leușeni în conlucrare...

Încă un pasager, identificat cu document falsificat. Ce riscă acesta

Încă un pasager, identificat cu document falsificat. Ce riscă acesta În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, polițiștii de frontieră au depistat în fluxul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.