Meta limitează chatboturile AI pentru adolescenţi, după declanşarea unei anchete în Senatul SUA

Meta Platforms face modificări temporare la politicile sale privind chatboturile de inteligenţă artificială accesate de adolescenţi, după ce au apărut îngrijorări legate de siguranţă şi conversaţii ”romantice” nepotrivite, relatează CNBC, citat de News.ro.

Compania va antrena chatboturile astfel încât acestea să nu mai răspundă minorilor la subiecte sensibile precum autovătămarea, suicidul sau tulburările alimentare şi să evite interacţiuni de natură romantică, a confirmat un purtător de cuvânt. În schimb, atunci când este cazul, tinerii vor fi direcţionaţi către resurse de specialitate.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

De asemenea, adolescenţii care folosesc aplicaţiile Meta, precum Facebook şi Instagram, vor putea accesa doar chatboturi AI cu scop educaţional sau de dezvoltare a abilităţilor.

Compania a precizat că modificările vor fi implementate treptat, în următoarele săptămâni, în ţările vorbitoare de limbă engleză, însă nu se ştie cât timp vor rămâne în vigoare.

Decizia vine pe fondul presiunii politice tot mai mari. Senatorul republican Josh Hawley a anunţat săptămâna trecută o investigaţie asupra Meta, după ce Reuters a dezvăluit că firma a permis chatboturilor să poarte conversaţii ”romantice” şi „sensuale” cu minori, inclusiv copii foarte mici. Într-un exemplu citat dintr-un document intern, un chatbot ar fi putut spune unui copil de opt ani: ”Fiecare parte din tine este o capodoperă – o comoară pe care o preţuiesc profund.”

This post was last modified on 31/08/2025 19:07 19:07

Tags: Meta
Diverse