X

Metalele grele din majoritatea produselor de ciocolată testate nu reprezintă riscuri pentru sănătate (studiu)

Metalele grele din majoritatea produselor de ciocolată testate nu reprezintă riscuri pentru sănătate

Concentraţiile de metale grele găsite în porţii unice de ciocolată şi în unele produse pe bază de cacao sunt prea scăzute în majoritatea cazurilor pentru a reprezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor, afirmă un studiu publicat marţi în revista Frontiers in Nutrition, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Acest lucru este valabil atunci când produsele sunt consumate ca o singură porţie, dar un consum mai mare de o porţie pe zi sau în combinaţie cu alte surse de metale grele – cum ar fi fructele de mare şi orezul brun nespălat – poate să ducă la cumularea nivelurilor de expunere şi la o depăşire a cantităţilor maxime care sunt recomandate, au declarat cercetătorii.

Citeşte şi: David Popovici a luat bronzul la 100 m liber la JO 2024 – Stiripesurse.md

Unele grupuri de consumatori şi agenţii independente de testare au raportat anterior contaminarea cu metale grele a produselor din cacao, cum ar fi ciocolata neagră, cauzele posibile fiind tipul de sol în care sunt cultivaţi arborii de cacao şi prelucrarea industrială.

Metalele grele din majoritatea produselor de ciocolată testate nu reprezintă riscuri pentru sănătate

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii George Washington din Statele Unite şi cei de la ConsumerLab.com au constatat că 70 din cele 72 de produse care conţin cacao şi pe care le-au analizat se aflau sub limitele stabilite de Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) privind contaminarea cu plumb.

Cu toate acestea, atunci când au fost utilizate limitele mai stricte stabilite de statul California, 31 din cele 72 de produse testate au depăşit limitele pentru plumb, în timp ce 13 din 37 au depăşit limitele pentru cadmiu.

Cercetătorii au declarat că rezultatele studiului lor au arătat că produsele ar putea să nu prezinte un risc pentru sănătate atunci când sunt consumate ca porţii unice, însă porţiile mai mari ar putea depăşi limitele stricte stabilite în California printr-o lege cunoscută sub numele de Prop 65.

Cantitatea zilnică recomandată pentru ciocolată este de aproximativ 30 grame până la 60 grame.

Metalele grele din majoritatea produselor de ciocolată testate nu reprezintă riscuri pentru sănătate

“Dacă produsele contaminate, în ansamblu, sunt consumate în cantităţi mici şi rar de către majoritatea oamenilor, este posibil ca aceşti agenţi de contaminare să nu reprezinte o problemă de sănătate publică”, se afirmă în acest studiu, care se încheie cu un apel la mai multe teste ale produselor de consum.

“În schimb, dacă multe astfel de produse sunt consumate în mod regulat de către consumatorul mediu, expunerea la aditivi poate constitui o problemă de sănătate publică”, au adăugat autorii cercetării.

Asociaţia producătorilor din industria ciocolatei din Statele Unite, National Confectioners Association, a declarat că noul studiu confirmă faptul că “ciocolata şi cacaua pot fi consumate în siguranţă şi pot fi savurate ca delicatese, aşa cum au fost timp de secole”.

Cercetarea de lungă durată a analizat 72 de produse pentru o potenţială contaminare cu metale grele, precum plumb, cadmiu şi arsenic, în patru loturi diferite în 2014, 2016, 2019 şi 2022.

Metalele grele din majoritatea produselor de ciocolată testate nu reprezintă riscuri pentru sănătate

“Concentraţiile medii pentru fiecare metal testat au fost mai mici chiar şi decât cele stipulate în conservatoarea lege Prop 65”, au spus autorii studiului.

“Cu toate acestea, consumul unora dintre produsele testate sau mai mult de o porţie pe zi în combinaţie cu surse care nu sunt derivate din cacao … poate duce la o expunere care ar depăşi (limitele) prevăzute în Prop 65”, au adăugat ei.

Autorii studiului au utilizat legislaţia californiană deoarece aceasta stabileşte limite de contaminare pentru toate cele trei tipuri de metale grele testate, în timp ce regulamentul FDA stabileşte limite doar pentru plumb.

Tags: Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA)ciocolată
Sănătate