X

#metoo. Statul New York dă în judecată compania lui Harvey Weinstein

Procurorul statului New York a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a atacat în justiţie studioul fondat de Harvey Weinstein şi fratele său Robert, pentru că nu şi-a protejat angajaţii în faţa hărţuirii sexuale şi intimidărilor atotputernicului producător din industria cinematografică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acţiunea demarată de stat intervine la patru luni de la izbucnirea scandalului Weinstein, în care peste o sută de femei l-au acuzat pe celebrul producător de hărţuire, agresiune şi viol. Mai multe presupuse victime l-au dat deja în judecată la civil, precum şi pe societatea sa, dar Harvey Weinstein nu a fost pus sub acuzare până în prezent.

Citește și : ONU cere atenuarea imediată a conflictului din Siria

În procesul iniţiat de statul New York, procurorul acuză The Weinstein Company, precum şi pe Harvey şi Robert Weinstein de încălcarea drepturilor omului, drepturilor individuale şi a dreptului muncii.

“The Weinstein Company a încălcat în repetate rânduri dreptul statului New York prin neprotejarea angajaţilor săi de o hărţuire sexuală invazivă, intimidări şi discriminare”, a declarat Eric Schneiderman, citat într-un comunicat.

În timp ce au loc discuţii legate de cumpărarea studioului, “orice vânzare a societăţii va trebui să se asigure că victimele vor fi despăgubite, că angajaţii vor fi protejaţi pe viitor şi că nici vinovaţii direcţi, nici cei care i-au ajutat nu se vor îmbogăţi pe nedrept”, mai scrie în comunicat.

Această acţiune este rezultatul a patru luni de anchetă, în cursul căreia angajaţi, cadre şi victime ale lui Harvey Weinstein au fost audiaţi, iar arhivele şi e-mailurile societăţii cercetate amănunţit, a precizat procurorul.

Tags: #metooharturie sexualaHarvey Weinsteinnew yorkRobert WeinsteinSUA
Categorii: Știrile zilei