X

Mexic: Cei doi ciclişti europeni găsiți morți într-o prăpastie au fost uciși (procuror)

Cei doi ciclişti – un german şi un polonez – ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite într-o prăpastie în statul mexican Chiapas (sud) au fost victimele unui omor, nu ale unui accident, a indicat vineri procurorul de caz, relatează sâmbătă AFP, conform agerpres.

”Ancheta ne permite să afirmăm că este vorba de omucidere voluntară”, a declarat Luis Alberto Sanchez, din cadrul Biroului procurorului din Chiapas.

Citește și : În Irak au loc primele alegeri parlamentare de după înfrângerea Statului Islamic

Într-o primă etapă, autorităţile au avansat ipoteza accidentului, estimând că cei doi bărbaţi, care circulau împreună, ar fi pierdut controlul bicicletelor lor şi ar fi căzut într-o prăpastie în timp ce se aflau pe o şosea care face legătura între San Cristobal şi Ocosingo.

Primul corp neînsufleţit, cel al polonezului Krzysztof Chmielewski, care avea între 40 şi 42 de ani, a fost găsit pe 26 aprilie. Cel al germanului Holger Hagenbusch, de 43 de ani, a fost descoperit pe 4 mai, nu departe de locul în care a fost găsit polonezul.

Craniul polonezului prezenta un orificiu ”ce ar putea fi cauzat de o armă de foc”, potrivit procurorului, care aşteaptă rezultatele de la institutul medico-legal pentru a confirma această ipoteză. Ciclistul polonez nu mai avea piciorul drept şi corpul ciclistului german a fost atacat de animale, potrivit procurorului.

Sanchez se ocupă de cazul respectiv de câteva zile. El îl înlocuieşte pe procurorul districtului Selva din Chiapas, Arturo Lievano Flores, care a avansat teza accidentului. ”Să mergi cu bicicleta în acest loc este foarte riscant”, afirma el.

Aproximativ o sută de persoane, care nu au crezut această ipoteză, au manifestat la San Cristobal pentru a cere adevărul în acest caz, despre care ei consideră că este un omor.

Citește și : Un raport ONU denunță ostilitatea faţă de toate minorităţile etnice în Marea Britanie

Într-o declaraţie, guvernul din Chiapas s-a angajat să efectueze ancheta pentru a clarifica faptele şi Sanchez a dat asigurări că poliţia germană ar putea colabora în acest caz.

Anunţul privind dispariţia ciclistului german s-a propagat pe Facebook pe 29 aprilie, după ce fratele său a trimis un apel la ajutor în care figura ultima fotografie a ciclistului

Tags: accidentbicicletaChiapascicliştiomorprocurorSan Cristobal
Categorii: Știrile zilei