
Comisia Federală pentru Protecţia împotriva Riscurilor Sanitare (COFEPRIS) din Mexic a aprobat în regim de urgenţă utilizarea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, au anunţat marţi autorităţile sanitare, relatează dpa, potrivit agerpres.
“@COFEPRIS a acordat autorizaţia pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului Sputnik V împotriva #COVID19. Aceasta face posibil ca vaccinul să fie importat din Rusia pentru a fi utilizat în Mexic”, a declarat pe Twitter Hugo Lopez-Gatell, responsabilul guvernamental pentru strategia de luptă împotriva epidemiei.
Citeşte şi: Jeff Bezos PLEACĂ din funcţia de CEO la Amazon
“Vom avea un nou vaccin în arsenalul nostru, sigur şi cu o eficacitate de 91,8%”, a precizat el, menţionând cifrele unui studiu publicat în revista medicală The Lancet.
Potrivit producătorului, Sputnik V a fost aprobat în 15 ţări, inclusiv în Ungaria, care a devenit prima ţară membră UE care l-a aprobat săptămâna trecută – chiar dacă Comisia Europeană nu şi-a dat acordul.
Ingredientul activ al vaccinului a fost primul din lume care a fost lansat pentru utilizare la scară largă la mijlocul lunii august, însă faptul că testarea nu fusese finalizată la acel moment a declanşat un val de critici la nivel internaţional.
Vezi şi: ATAC cu exploziv artizanal împotriva unui deputat grec – VIDEO
Cercetătorii au scris în revista The Lancet că au existat doar câteva cazuri de reacţii adverse grave la Sputnik V, dar nu le-au atribuit vaccinului. Ei au vorbit de asemenea despre rezultate intermediare.
Săptămâna trecută, Mexicul a depăşit India devenind a treia ţară ca număr de decese atribuite noului coronavirus. Potrivit cifrelor oferite marţi de Ministerul Sănătăţii, în Mexic s-au înregistrat sub 160.000 de decese.