Mexicul NAŢIONALIZEAZĂ zăcămintele de litiu

Publicat:

Mexicul a făcut luni un pas către naţionalizarea litiului, un metal esenţial pentru fabricarea bateriilor electrice care trebuie să înlocuiască motoarele termice ale automobilelor pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, notează AFP, potrivit agerpres.

Litiul face parte din patrimoniul Mexicului, ceea ce exclude orice noi concesiuni către companii private, conform unei reforme a legii mineritului adoptată de deputaţii majoritari ai preşedintelui de stânga Andres Manuel Lopez Obrador.


Vezi şi: Joe Biden NU îl vizitează pe Zelenski în Ucraina (VIDEO) – Black News

Mexicul ar dispune de rezerve importante în statul Sonora (nord), a raportat în 20019 site-ul specializat Mining Technology. Proiectele se află deocamdată în faza de explorare.

Guvernele anterioare au acordat opt concesiuni, care vor rămâne în vigoare.

Aprobată cu 298 de voturi din totalul celor 500 de deputaţi, legea mai trebuie să fie votată în Senat, unde partidul la putere, Morena, deţine, de asemenea, majoritatea.

Transmisă cu o zi înainte Camerei, legea a fost adoptată într-o singură zi de dezbatere, după respingerea, duminică, a unei reforme a Constituţiei care viza întărirea rolului statului pe piaţa energiei electrice.

Legea privind litiul a fost adoptată cu majoritate simplă, în timp ce reforma Constituţiei necesita o majoritate de două treimi de care preşedintele mexican nu dispune printre deputaţi.

Citeşte şi: Zelenski anunţă începutul ofensivei ruse în estului Ucrainei – Black News

Acest proiect de reformă a pieţei energiei electrice au îngrijorat Statele Unite care au avertizat împotriva “disputelor nesfârşite” în cadrul acordului de liber schimb Mexic-Statele Unite-Canada.

Preşedintele Lopez Obrador a declarat că deputaţii opoziţiei care au votat împotriva reformei sale au comis un “act de trădare a Mexicului”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.