X

Mexicul și SUA vor să întărească cooperarea în domeniul luptei împotriva drogurilor

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, şi omologul său mexican, Luis Videgaray, au exprimat vineri la Ciudad de Mexico dorinţa lor comună de a întări cooperarea în domeniul luptei împotriva drogurilor, relatează AFP.

Rex Tillerson a reamintit, în a doua zi a unui turneu de o săptămână în America Latină, importanţa luptei împotriva crizei opiaceelor “cu efecte teribile asupra cetăţenilor americani, mexicani şi canadieni”, conform agerpres.

A fost convenit să se depună “un efort special” în lupta împotriva acestei epidemii, precum şi împotriva traficului de fentanil şi heroină, a declarat ministrul de externe mexican în cursul unei conferinţe de presă.

Citește și : Opoziţia democrată îi transmite lui Trump un avertisment privind demiterea lui Robert Mueller

Obiectivul este de a îmbunătăţi eficienţa cooperării, “şi nu de a arunca responsabilitatea unii asupra altora”, a subliniat Luis Videgaray care şi-a exprimat satisfacţia pentru această strategie.

Este nevoie de o “abordare diferită”, a confirmat secretarul de stat american, Rex Tillerson.

Cooperarea reînnoită trebuie să permită “să se facă faţă traficului ilegal de droguri care intră în Statele Unite, să se stopeze traficul de arme care vin din Statele Unite, banii lichizi şi să se destrame structura financiară a acestor organizaţii”, a mai spus şeful diplomaţiei mexicane.

Se estimează că aproape două milioane de americani sunt în prezent dependenţi de opiacee, o categorie de stupefiante înglobând medicamente analgezice eliberate cu reţetă şi heroina, frecvent amestecată cu substanţe de sinteză.

Ministrul mexican a precizat că problema zidului de la graniţa comună nu a fost abordată în cursul discuţiilor.

Tags: america latinaCiudad de MexicoLuis VidegarayRex TillersonStatele Unite
Categorii: Știrile zilei