Mexicul suspendă subvenționarea benzină, șoferii americani trec granița pentru a face plinul

Publicat:

Mexicul, care a subvenționat benzina pentru a atenua creșterea prețurilor, a declarat sâmbătă că această politică nu se va aplica în această săptămână în regiunea de graniță a SUA, invocând penuria de carburanți, pe măsură ce tot mai mulți americani trec granița pentru a face plinul, scrie Reuters , informează mediafax.

Suspendarea subvenției în perioada 2-8 aprilie acoperă orașele din statele de frontieră Tamaulipas, Nuevo Leon, Coahuila, Chihuahua, Sonora și Baja California, inclusiv Tijuana, unul dintre cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei din lume.


Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

Ministerul de Finanțe din Mexic a declarat într-un comunicat că există o penurie de benzină în zonă “dintr-un dezechilibru între cerere și ofertă”.

“În Statele Unite, prețul benzinei este mai mare decât în Mexic, iar cetățenii acestei țări trec granița pentru a-și face provizii”, a precizat ministerul de finanțe.

În condițiile în care prețurile carburanților au crescut după ce Rusia a invadat Ucraina, tot mai mulți locuitori din Statele Unite trec granița în Mexic în căutarea unor prețuri mai mici la benzină.

Subvenția din Mexic a fost susținută de guvernul președintelui Andres Manuel Lopez Obrador, care a promis de mult timp să îi protejeze pe consumatori de creșterile puternice ale prețurilor la pompă.

Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

Într-un interviu acordat vineri agenției Reuters, ministrul adjunct de finanțe, Gabriel Yorio, a declarat că Mexicul intenționează să folosească veniturile suplimentare obținute din creșterea prețurilor petrolului pentru a subvenționa prețurile interne la benzină și motorină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.