Michael Cohen va fi audiat în Congresul american, cu uşile închise

Publicat:

Fostul avocat personal al preşedintelui american Donald Trump, Michael Cohen, va fi audiat joi, în spatele uşilor închise, de Comisia pentru serviciile de informaţii a Senatului, care investighează ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi orice eventuală complicitate a acesteia cu campania miliardarului, transmite Reuters, potrivit agerpres.

A treia şi ultima audiere a lui Cohen în Congres din această săptămână va încheia o serie de mărturii explozive în care avocatul a adus noi acuzaţii împotriva fostului său patron.


Citeşte şi: Schimb puternic de artilerii în Kashmir. Satele pakistaneze au fost evacuate în grabă

Audierea va începând la ora locală 09.30 (14.30 GMT) şi se va prelungi pe parcursul zilei.

Miercuri, Michael Cohen a depus o mărturie dramatică în faţa Comisiei pentru Control a Camerei Reprezentanţilor, în care l-a acuzat pe Trump că a încălcat legea în timp ce se afla în funcţie, şi a declarat pentru prima dată că Trump a avut cunoştinţă despre e-mailurile piratate pe care urma să le publice WikiLeaks şi care au afectat campania candidatei democrate Hillary Clinton.

Este aşteptat ca, la fel cum a făcut şi marţi în Comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei, Michael Cohen să prezinte scuze pentru că a minţit Congresul în 2017, când a declarat că demersurile vizând construirea unui Trump Tower la Moscova au încetat mai devreme de ianuarie 2016. În realitate, aceste discuţii s-au întins până în iunie 2016.

Cohen a fost condamnat între timp la 3 ani de închisoare pentru mărturie mincinoasă şi alte infracţiuni.

Preşedintele Comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, democratul Adam Schiff, a scris miercuri pe Twitter că intenţionează să pună întrebări despre proiectul Trump Tower, dezvăluirile despre WikiLeaks şi orice rol pe care l-ar fi avut Casa Albă în declaraţiile mincinoase anterioare ale lui Cohen.

‘Astăzi, Cohen a oferit publicului american o relatare la prima mână despre conduita nepotrivită a lui Trump şi a celor din jurul lui. Mâine vom examina în profunzime multe din aceste subiecte’, a notat Schiff.

Citeşte şi: Summitul Trump-Kim s-a încheiat fără acord. Sancţiunile rămân în vigoare! – VIDEO

La audierea de miercuri, Cohen a afirmat că Trump nu i-a spus niciodată în mod explicit să mintă Congresul în legătură cu negocierile privind proiectul imobiliar de la Moscova. El a declarat totuşi că a crezut că urmează îndrumări implicite de a reduce aceste eforturi.

Cohen a mai spus că nu are probe directe că Trump sau echipa acestuia au avut o relaţie de complicitate cu Moscova în timpul campaniei, dar că a avut suspiciuni că se întâmplase ceva nepotrivit.

Această posibilă complicitate face obiectul anchetei procurorului special Robert Mueller. Atât Donald Trump, cât şi Kremlinul au dezminţit în mod repetat aceste acuzaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei Victoria de astăzi a preşedintei Ursula von der Leyen este...

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai activ în...

Detalii șocante în cazul doctoriței din Brăila, originară din R.Moldova, ucisă în propriul cabinet! Soțul ar fi principalul suspect

Detalii șocante în cazul doctoriței din Brăila, originară din R.Moldova, ucisă în propriul cabinet! Soțul ar fi principalul suspect Marina Gavril, un medic stomatolog din...

Avertizare meteorologică! Schimbare bruscă a vremii 

Avertizare meteorologică! Schimbare bruscă a vremii Schimbare bruscă a vremii prognozează meteorologii. Cod galben pe toată țara. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS ) avertizează că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.