Michael Gove susţine că s-au făcut progrese la negocierile Londrei cu UE privind relaţia post-Brexit

Publicat:

Ministrul britanic însărcinat cu supervizarea negocierilor privind relaţia post-Brexit între Regatul Unit şi UE, Michael Gove, a declarat vineri că s-au înregistrat progrese la aceste tratative şi crede că cele două părţi vor reuşi să încheie un acord de liber schimb, transmite Reuters, scrie agerpres.

”Sunt încrezător că va exista un acord, cred că în ultimele săptămâni am avut o schimbare binevenită de ton”, a spus ministrul de stat Michael Gove în faţa presei în oraşul nord-irlandez Portadown. ”Sunt semne de bun augur pentru un acord. Desigur că mai există şi unele discuţii dure”, dar ”cred că vom avea un rezultat negociat reuşit”, a completat el.


Citește și : Belgia respinge extrădarea unui separatist catalan

Declaraţia sa este neobişnuit de optimistă faţă de cele făcute pe parcursul negocierilor care avansează anevoios şi în care ambele părţi s-au plâns de lipsa unor progrese consistente.

Principalele divergenţe privesc solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, aşa-numitul ”level playing field”, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului. Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Bruxellesul ar fi în cele din urmă dispus să accepte un compromis prin care să fie creat un mecanism de soluţionare a disputelor privind ajutoarele de stat oferite în viitor de Londra companiilor britanice, în locul aplicării de către Regatul Unit a regulilor de concurenţă comunitare.

Citește și : 13 indieni au murit într-o imensă alunecare de teren din India – VIDEO

Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţia lor post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.