Michel Barnier dezminte că s-ar fi ajuns la un acord asupra ‘notei de plată’ pentru Brexit: ‘Un simplu zvon’

Publicat:

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a calificat miercuri drept ‘zvonuri’ informaţiile difuzate de mai multe media britanice potrivit cărora Londra şi Bruxellesul ar fi ajuns la un acord privind ‘factura’ pentru separarea Marii Britanii de UE, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Există un subiect asupra căruia ne continuăm activitatea, indiferent de declaraţiile sau zvonurile din presa de astăzi, este vorba de angajamentele financiare’, a declarat Barnier într-o conferinţă la Berlin.


Citeşte şi: Membră AfD, judecată pentru o postare care îndemna la SCUFUNDAREA bărcilor cu migranţi

‘Nu vom plăti în 27 ceea ce s-a decis în 28, nimic mai simplu, deci dorim să rezolvăm factura’, a adăugat Barnier, responsabil cu negocierea Brexit în numele Uniunii Europene.

Mai multe media britanice, între care BBC, au informat miercuri că cele două părţi au ajuns la un acord cu privire la modul de calcul al facturii ce urmează să fie plătită de către Marea Britanie.

Două surse au indicat ziarului britanic The Telegraph că Londra şi UE au convenit săptămâna trecută asupra unei metode care să ajungă în sfârşit la o cifră cuprinsă între 45 şi 55 de miliarde de euro pentru a soluţiona această problemă, unul dintre principalele obstacole în calea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE.

Citeşte şi: SUA trebuie să-şi instaleze o prezenţă militară permanentă în Balcani – Atlantic Council

La solicitarea AFP, marţi seara, Comisia Europeană şi Ministerul pentru Brexit britanic (DExEU) au refuzat să confirme acest acord. ‘Discuţiile intense între Marea Britanie şi Comisia Europeană continuă săptămâna aceasta la Bruxelles, unde încercăm să ajungem la un acord’, a explicat DExEU într-un scurt mesaj trimis prin e-mail.

Un astfel de acord ar reprezenta un pas foarte important în negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană care au început în iunie: cele 27 de state membre ale UE au făcut din soluţionarea problemei financiare o condiţie prealabilă deschiderii discuţiilor privind relaţia viitoare dintre UE şi Londra.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni Contractul de proiectare și construcție a primului pod nou peste Prut...

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru uciderea unei femei de 42 de ani,...

Maia Sandu îşi petrece weekendul în nordul Italiei

Maia Sandu îşi petrece weekendul în nordul Italiei Candidatul PAS la prezidențiale, Maia Sandu, își începe azi un mic turneu electoral prin nordul Italiei. În...

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism O femeie de 41 din R.Moldova a fost reținută în regiunea Leningrad din Rusia, fiind învinuită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.