X

Michel Barnier se declară deschis faţă de o modificare a textului privind viitoarele relaţii între UE şi Londra

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, s-a declarat duminică deschis faţă de o modificare a textului privind relaţiile viitoare dintre UE şi Regatul Unit dacă premierul britanic Theresa May şi opoziţia laburistă ajung la un acord, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Acest text de 26 de pagini, care descrie relaţia viitoare, poate fi îmbunătăţit, acesta este singurul lucru care este negociabil. Totul depinde doamna May şi de domnul (Jeremy) Corbyn (liderul Partidului Laburist, n.red.)”, a declarat Barnier la Ploufragan (vestul Franţei), cu ocazia unei reuniuni regionale.

Citește și : Armata SUA retrage provizoriu militari staţionaţi în Libia din cauza amplificării tulburărilor

”Sper că discuţia dintre doamna May şi domnul Corbyn va putea avansa, orice este posibil”, a adăugat el.

Acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE are 600 de pagini şi ”nu va exista un altul”, a ţinut să precizeze reprezentantul blocului comunitar, reafirmându-şi opoziţia faţă de orice renegociere a acestui document.

Data ieşirii efective a Regatului Unit din UE, stabilită iniţial pentru 29 martie 2019, este fixată pentru 12 aprilie dacă deputaţii britanici nu aprobă acordul de retragere.

Premierul britanic Theresa May a cerut vineri amânarea Brexitului până la 30 iunie 2019, într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a sugerat, la rândul lui, o amânare “flexibilă” de până la 12 luni.

Citește și : Ankara denunţă ‘declaraţiile iresponsabile’ ale premierului Netanyahu privind coloniile din Cisiordania

În cele două cazuri, Marea Britanie ar putea ieşi din UE după alegerile europene prevăzute să aibă loc între 23 şi 26 mai şi ar fi deci obligată să participe la scrutinul pentru Parlamentul European. Acest lucru nu este foarte convenabil pentru statele UE, în special pentru că 27 dintre cele 73 de locuri ale deputaţilor europeni din Marea Britanie au fost redistribuite altor ţări.

Tags: brexitCorbynMichel BarnierTheresa MayUE
Categorii: Diaspora