Michel Barnier: ‘Un acord Brexit este încă posibil, deși este tot mai dificil’

Publicat:

Ajungerea la un acord între Londra şi Uniunea Europeană cu privire la Brexit este încă posibilă în această săptămână, deşi din ce în ce mai dificilă, a apreciat marţi, la Luxemburg, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit Reuters şi AFP, transmite și agerpres.

Înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Generale al UE (CAG) de la Luxemburg, Barnier a spus că este momentul potrivit pentru ca Londra să ”transforme bunele intenţii într-un text juridic”.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

”Discuţiile au fost intensive în timpul weekendului şi ieri (luni) şi, chiar dacă va fi din ce în ce mai dificil, un acord este încă posibil în această săptămână. Evident, orice acord trebuie să funcţioneze pentru toţi – întregul Regat Unit şi întreaga Uniune Europeană. Permiteţi-mi să adaug că este momentul potrivit pentru a transforma bunele intenţii într-un text juridic”, a afirmat reprezentantul UE la sosirea la reuniunea CAG.

La rândul său, reprezentanta preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE, ministrul afacerilor europene Tytti Tuppurainen, a spus că un acord de retragere a Regatului Unit din blocul comunitar este încă posibil, dar a subliniat că UE trebuie să se pregătească, de asemenea, pentru absenţa unui acord şi pentru o amânare a Brexitului.

”Toate scenariile sunt deschise”, a spus Tytti Tuppurainen înaintea reuniunii CAG.

Potrivit secretarului de stat francez pentru afaceri europene Amelie de Montchalin, Franţa este pregătită să discute despre o amânare a Brexitului, stabilit pentru data de 31 octombrie, deşi mai mult timp nu va rezolva problemele.

”Doar timpul nu este o soluţie. Totuşi, dacă în Regatul Unit are loc o schimbare politică majoră, atunci aceasta ar putea justifica o discuţie şi o amânare, dacă ni s-ar solicita. O schimbare politică majoră înseamnă alegeri, un referendum, ceva care modifică dinamica politică astfel încât guvernul, parlamentul şi poporul britanice să se alinieze puţin mai mult între ele”, a spus demnitara franceză la sosirea la reuniunea CAG.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

În absenţa unui acord între Londra şi UE până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă pe premierul britanic Boris Johnson să solicite o amânare de trei luni a Brexitului în lipsa unui compromis. Johnson a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care şeful executivului britanic va acţiona în continuare.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun asupra modalităţii concrete de a se evita, după Brexit, o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.