X

Michel Barnier vorbește despre tensiunile din Irlanda de Nord: ‘Brexit-ul este problema, nu protocolul!’

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este cauza tensiunilor dintre Londra şi Bruxelles în privinţa Irlandei de Nord, nu protocolul încheiat între cele două părţi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Dificultăţile din insula Irlanda sunt cauzate de Brexit, nu de protocol”, a spus Barnier la un eveniment European Business Summit. “Protocolul este soluţia”, a adăugat el.

Citește și: India şi China au convenit să-şi retragă trupele din Himalaya

“Sunt sigur că, dacă este implementat corect, va însemna un progres pentru Irlanda de Nord. Protejează Acordul din Vinerea Mare în toate dimensiunile sale, evită existenţa unei graniţe între Irlanda şi Irlanda de Nord şi protejează piaţa unică”, a mai spus negociatorul-şef al UE.

Barnier a insistat de asemenea că negocierile privind Brexit-ul sunt încheiate şi nu pot fi redeschise.

El a adăugat că autorităţile statelor din UE vor fi vigilente în legătură cu o posibilă nerespectare a noilor reguli de către companiile de servicii financiare în urma ieşirii finale a Marii Britanii din UE la sfârşitul anului trecut.

Citește și: Larry Flynt A MURIT la 78 de ani

“Autorităţile naţionale din UE vor fi foarte vigilente în următoarele săptămâni. Le recomand tuturor să fie atenţi”, a mai spus Barnier.

El a declarat că UE are nevoie de clarificări suplimentare din partea Marii Britanii înainte de a lua o decizie privind echivalenţa în domeniul serviciilor financiare.

“Nu pot decât să repet că deciziile privind echivalenţa sunt şi vor rămâne unilaterale, ale fiecărei părţi, şi nu sunt supuse negocierii”, a atras atenţia Barnier. 

Tags: Acordul din Vinerea MarebrexitEuropean Business Summitirlandairlanda de nordmarea britanieMichel Barnieruniunea europeana
Categorii: Diaspora