Michelle Bachelet: Ororile la care a fost supusă populaţia civilă din Mariupol ‘vor lăsa o urmă de neşters, inclusiv asupra generaţiilor ce vor veni’

Publicat:

“Ororile la care a fost supusă populaţia civilă” din portul ucrainean Mariupol, căzut în luna mai sub controlul forţelor ruse în urma unui asediu sângeros, “vor lăsa o urmă de neşters, inclusiv asupra generaţiilor ce vor veni”, a declarat joi Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, informează AFP, potrivit agerpres

“Între februarie şi sfârşitul lui aprilie, Mariupol era probabil locul cel mai sângeros din Ucraina”, a spus ea în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU de la Geneva, prezentând un raport actualizat asupra situaţiei din acest port strategic, scena unor lupte feroce.


Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

“Intensitatea şi întinderea luptelor, distrugerilor, (numărul) de morţi şi de răniţi sugerează puternic că încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar şi încălcări grave ale dreptului internaţional privind drepturile omului au avut loc” acolo, a adăugat Bachelet.

Ea a pus accent pe “părinţii care au trebuit să-şi îngroape propriii lor copii, pe persoanele care şi-au văzut prietenii sinucigându-se, familiile destrămate, toţi cei care au trebuit să părăsească un oraş drag fără a fi siguri că-l vor revedea” vreodată.

De asemenea, Michelle Bachelet a precizat că administraţia sa a stabilit deja că 1.348 de decese de civili, dintre care 70 de copii, au avut legătură directă cu luptele violente ce au distrus în mare parte oraşul. “Aceste morţi au fost cauzate de lovituri aeriene, de tiruri de tancuri şi de artilerie, precum şi de arme uşoare şi de calibru mic în timpul luptelor de stradă”, a spus ea, recunoscând totodată că “bilanţul real al luptelor asupra civililor este probabil mai mare cu mai multe mii”.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a estimat că până la 90% din clădirile de locuinţe din oraş au fost avariate sau distruse, în timp ce în jur de 350.000 de persoane au fost forţate să părăsească oraşul.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei

Situat la Marea Azov, care are ieşire spre Marea Neagră, portul Mariupol era, înainte de ofensiva rusă lansată pe 24 februarie, al doilea cel mai important port civil al Ucrainei după portul Odesa.

Kremlinul a anunţat cucerirea lui pe 21 aprilie, după lupte care au lăsat oraşul aproape complet distrus. Însă ultimii apărători ucraineni din acest oraş, baricadaţi în imensul complex siderurgic Azovstal, s-au predat abia o lună mai târziu, după aproape trei luni de lupte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.