Microplastice, descoperite pentru prima dată în zăpada din Antarctica

Publicat:

Microplastice au fost descoperite pentru prima dată în zăpada din Antarctica, potrivit unui studiu publicat miercuri, relatează dpa, potrivit agerpres.

Microplasticele sunt definite ca orice fragment de plastic cu o lungime mai mică de cinci milimetri.


Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

Studenta Alex Aves de la Universitatea din Canterbury a colectat mostre de zăpadă din 19 locuri de pe platforma de gheaţă Ross din Antarctica în 2019 şi a spus că a fost şocată să descopere microplastice în fiecare probă.

“Este incredibil de trist, însă găsirea de microplastice în zăpada proaspătă din Antarctica evidenţiază gradul de poluare cu plastic chiar şi în cele mai îndepărtate regiuni ale lumii”, a mai spus ea.

În cadrul cercetărilor conduse de aceasta, publicate în revista ştiinţifică “The Cryosphere”, au fost descoperite în medie 29 de particule de microplastic pe litru de zăpadă topită.

Densitatea microplasticelor a fost de aproape trei ori mai mare lângă bazele ştiinţifice de pe Insula Ross, Baza Scott şi Staţia McMurdo.

Dintre cele 13 tipuri diferite de plastic găsite, cel mai frecvent a fost PET (polietilen tereftalat), folosit în fabricarea de sticle de băuturi răcoritoare şi articole de îmbrăcăminte.

Este posibil ca microplasticele să fi parcurs mii de kilometri prin aer, însă este la fel de probabil ca prezenţa oamenilor în Antarctica să fi stabilit o “amprentă” de microplastic, afirmă cercetătorii.

Citeşte şi: Tragedie feroviară în Iran (VIDEO): Un tren a sărit de pe şine şi cel puţin 10 oameni au murit! – Black News

Studiul a confirmat ceea ce oamenii de ştiinţă se aşteptau, a afirmat Olga Panto, cercetător principal la Institutul de Cercetare şi Ştiinţa Mediului.

“Este cu adevărat imposibil ca orice organism să evite acum impactul activităţii umane, asemănător cu felul în care toate mediile şi organismele sunt afectate de schimbările climatice determinate de om”, a spus ea.

Sunt necesari paşi importanţi pentru a reduce utilizarea şi gestionarea plasticelor, a mai spus Panto.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România

Fraţii Andrew și Tristan Tate pot părăsi România Tribunalul Bucureşti a decis ca Andrew Tate şi Tristan Tate să fie cercetaţi în continuare sub control...

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Viorel Doagă a avut o întrevedere de lucru cu șeful EUBAM în Republica Moldova

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Viorel Doagă a avut o întrevedere de lucru cu șeful EUBAM în Republica Moldova Continuarea dialogului constructiv între Serviciul Vamal...

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări: Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au depus flori la a monumentul...

Zi de doliu: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

Zi de doliu: Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări Republica Moldova comemorează 75 de ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.