
După o investiție care se ridică la 860 de mii de euro, fonduri asigurate de Uniunea Europeană și Guvernul Austriei, aproximativ şapte mii de locuitori din satele Hănăsenii Noi, Sîrma, orașul Iargara și localitățile învecinate vor beneficia de accesul la apă și canalizare, îmbunătățirea condițiilor în instituțiile publice și optimizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor, a informat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
Componenta principală a proiectului a constat în construcția unor stații moderne de epurare și conectarea instituțiilor de menire socială la rețelele de canalizare, au menționat autoritățile, precizând că școlile, grădinițele, centrele medicale și sediile administrative din localitățile vizate beneficiază de condiții igienico-sanitare la „standarde europene”, potrivit zdg.
Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI
„Pe lângă infrastructura subterană, serviciile locale de salubrizare au fost dotate cu echipamente performante. Parcul auto al unităților de intervenție a fost suplinit cu camioane de colectare a deșeurilor, fiind totodată distribuite mii de pubele destinate sortării selective, măsură care va contribui semnificativ la protejarea mediului înconjurător în regiune”, precizează MIDR.
This post was last modified on 04/04/2026 14:06 14:06