X

Migranţii din America Centrală bat la porţile Californiei

Cel puţin 150 de migranţi centramericani au sosit la Tijuana, în Mexic, la frontiera cu SUA, fiind decişi să ceară azil Washingtonului, informează luni AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Mai multe sute de migranţi originari din America Centrală s-au adunat duminică la frontiera dintre Mexic şi SUA după ce au traversat teritoriul mexican timp de o lună.

Citeşte şi: Dublu atentat la Kabul. Un fotograf AFP se află printre cei 21 de morţi – VIDEO

Mulţi dintre ei au decişi să se prezinte în faţa autorităţilor americane pentru a depune cereri de azil şi ar urma să fie plasaţi în centre speciale. “Sperăm ca guvernul SUA să ne deschidă porţile”, a declarat o migrantă de 52 de ani, originară din El Salvador, venită cu cei doi copilaşi ai ei.


Această caravană a migranţilor plecată la sfârşitul lunii martie din oraşul mexican Tapachula, situat în extremitatea sudică a ţării, a început cu peste 1.000 de persoane, care s-au dispersat ulterior, unii dintre ei preferând să rămână în Mexic, iar alţii alegând să călătorească pe cont propriu. Iniţiativa acestei caravane a fost lansată în 2010 cu scopul de a sensibiliza opinia publică faţă de dramatica traversare a Mexicului de către migranţii centramericani.

“Vrem să spunem preşedintelui SUA că nu suntem criminali, nu suntem terorişti, ca să ne dea şansa de a trăi fără teamă. Ştiu că Dumnezeu îi va atinge inima”, a declarat una dintre organizatoarele caravanei, Irineo Mujica.

Citeşte şi: Cu toate că nu a făcut armata, Macron reintroduce serviciul militar obligatoriu

În aprilie, imagini ale caravanei migranţilor care se îndreptau spre SUA suscitaseră furia lui Donald Trump şi o puternică tensiune între Washington şi Mexico. Preşedintele american, ale cărui una dintre principalele teme de campanie electorale fusese construirea unui zid la frontiera cu Mexicul pentru a combate imigraţia clandestină, ordonase desfăşurarea la frontieră a trupelor Gărzii Naţionale.

El condiţionase renegocierea Acordului de Liber Schimb în America de Nord (NAFTA) între SUA, Canada si Mexic de întărirea controalelor cu privire la migranţi de către Mexic, o condiţie respinsă de preşedintele mexican Enrique Pena Nieto.

Tags: Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA)californiaDonald TrumpIrineo MujicamexicmigrantiSUATapachulaTijuana
Categorii: Știrile zilei