X

Migranții salvați din valuri de Marina italiană vor fi primiți în Sicilia; cei ajutați de un ONG au fost respinși

Cei 36 de migranţi salvaţi joi în Marea Mediterană de către o navă de patrulare a Marinei italiene vor putea debarca în Sicilia după un acord de repartizare, însă persistă incertitudinea în privinţa altor 29 de migranţi salvaţi de militanţi de stânga, relatează AFP, potrivit agerpres.

Migranţii salvaţi de nava Cigala Fulgosi au fost transferaţi la Stromboli, de unde urmează să fie transferaţi în cursul zilei în portul militar Augusta, în estul Siciliei, a anunţat şeful guvernului, Giuseppe Conte, într-un comunicat.

Citește și: Cutremur puternic în sud-vestul Japoniei

“Mulţumesc Franţei, Maltei, Luxemburgului şi Germaniei pentru solicitudinea cu care, în câteva ore, s-au declarat pregătite să primească” o parte din aceşti migranţi, a adăugat Conte, revenind de la summitul european de la Sibiu.

Migranţii se aflau joi dimineaţă pe o ambarcaţiune care se scufunda la 75 de mile nautice de Libia când au fost reperaţi de Cigala Fulgosi, care patrula în cadrul unei operaţiuni italiene de protecţie a pescuitului şi a platformelor petroliere din zonă.

În cursul serii de joi, ONG-ul Mediterranea, un colectiv de organizaţii de stânga şi de extremă-stânga, a anunţat că nava sa umanitară Mare Jonio a primit la rândul său 29 de persoane aflate în dificultate, între care trei femei şi o fetiţă de un an, la 40 de mile nautice (circa 75 de km) în largul Libiei.

Citește și: Kim Jong Un a ordonat un exerciţiu de ‘lovitură cu rază lungă de acţiune’

“Pentru ei, porţile vor rămâne închise”, a spus ministrul de interne, Matteo Salvini (de extremă-dreapta).

Vineri dimineaţă, colectivul a anunţat pe reţelele de socializare că Mare Jonio a pătruns în apele teritoriale italiene în jurul insulei Lampedusa, unde i s-au alăturat nave ale poliţiei italiene pentru controale.

Tags: AugustaCigala FulgosGiuseppe ConteitaliaLampedusalibiaMare Joniomarea mediteranamarina italianaMatteo SalvinimigrantiSicilia
Categorii: Diaspora