Miguel Diaz-Canel: ‘Alegerile din Cuba vor fi un omagiu adus lui Fidel’

Publicat:

Alegerile generale organizate duminica trecută în Cuba, care prefigurează sfârşitul erei Castro, sunt de asemenea “un omagiu adus lui Fidel”, părintele revoluţiei cubaneze, susţine viitorul probabil preşedinte al insulei, Miguel Diaz-Canel, într-un interviu difuzat luni de mass-media locale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este un omagiu adus lui Fidel, care ne-a învăţat, care a trasat calea, care a fondat această etapă istorică a revoluţiei cubaneze şi cred că poporul s-a dus să voteze şi cu acest sentiment pentru Comandantul-şef”, a declarat Miguel Diaz-Canel, prim-vicepreşedinte şi numărul doi al guvernului, în vârstă de 57 de ani, care pare a fi cel mai bine plasat pentru a-i succede lui Raul Castro în aprilie. Însă, “acesta este de asemenea o susţinere (exprimată) pentru Raul (Castro) şi generaţia istorică”, a adăugat el.


Citeşte şi: Un avion de pasageri s-a prăbuşit pe aeroportul din Kathmandu

Cubanezii au votat duminică pentru alegerea parlamentului lor, din rândurile căruia va fi ales luna viitoare succesorul preşedintelui Raul Castro, înlocuire ce va duce marea insulă din Caraibe într-o nouă eră.

Aceste alegeri generale au fost primele organizate după decesul, la sfârşitul lui 2016, al lui Fidel Castro, însă ele vor constitui mai ales o etapă crucială în direcţia încheierii a aproape 60 de ani de putere inamovibilă a fraţilor Castro.

În urma acestui scrutin, ale cărui rezultate ar urma să fie cunoscute luni, Adunarea Naţională va fi înnoită în proporţie de peste 50%, în condiţiile în care 338 din foştii deputaţi îşi vor pierde locurile. Însă majoritatea greilor din Partidul Comunist Cubanez (PCC) şi din guvern ar urma să-şi păstreze mandatele.

Iar Raul Castro va rămâne în fruntea PCC până la un viitor congres al partidului, prevăzut pentru 2021, când va împlini 90 de ani.

Citeşte şi: ALERTĂ! Campionatul de fotbal din Grecia a fost SUSPENDAT pe termen nelimitat! Patronul lui PAOK va fi arestat!

“Vom continua drumul revoluţiei, marşul triumfal al revoluţiei va continua”, a dat asigurări Diaz-Canel în interviul difuzat de mass-media cubaneze. El a insistat asupra importanţei de a apăra “revoluţia astăzi atacată, ameninţată, în cadrul relaţiei cu SUA care s-a deteriorat”, cu o Administraţie americană “care reia retorica Războiului Rece”.

Apropierea istorică demarată la sfârşitul lui 2015 între Washington şi Havana, la impulsul concret al preşedintelui american Barack Obama, a cunoscut un regres după instalarea la putere, la Casa Albă, a lui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.