
Mihai Popșoi
Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a subliniat importanța menținerii păcii și securității, precum și implicarea Republicii Moldova în obținerea acestui deziderat. Despre acest lucru demnitarul a vorbit în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO.
Ministrul de la Chișinău a subliniat importanța cooperării internaționale în promovarea păcii, educației, culturii și respectului pentru diversitate, și a evidențiat rolul diplomației multilaterale într-o perioadă marcată de provocări majore și transformări globale.
El a evidențiat necesitatea consolidării rezilienței societății în fața manipulării informaționale și a influenței externe maligne, inclusiv în regiunea transnistreană. În aceste circumstanțe, demnitarul a evidențiat intensificarea campaniilor de dezinformare și a accentuat rolul UNESCO în promovarea educației media, în dezvoltarea gândirii critice și în protejarea libertății presei.
„În vremuri de criză și nesiguranță, adevărul și educația devin cele mai puternice instrumente de apărare a democrației”, a subliniat ministrul Popșoi.
De asemenea, ministrul a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, menționând impactul său devastator asupra umanității și ordinii internaționale. În context, el a evidențiat eforturile Republicii Moldova în gestionarea fluxului de refugiați, protejarea copiilor și asigurarea accesului lor la educație și servicii sociale.
„Pacea nu este un concept abstract. Ea stă la baza mandatului UNESCO, iar angajamentul Republicii Moldova față de pace, democrație și demnitate umană este profund și neclintit”, a declarat șeful diplomației moldovenești.
Totodată, șeful diplomației moldovenești a vorbit despre conducerea UNESCO în domenii precum: protejarea patrimoniului cultural, utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, promovarea educației ecologice și conservarea culturii și limbii găgăuze.
În context, Republica Moldova și-a reafirmat determinarea de a aprofunda colaborarea cu UNESCO, inclusiv prin avansarea elaborării dosarului național și includerea pe Lista Patrimoniului Mondial a unor noi situri, precum: vinăriile subterane „Cricova” și „Mileștii Mici”.
De asemenea, Mihai Popșoi a accentuat că și statele mici pot contribui semnificativ la definirea direcțiilor de acțiune ale organizației. Dovadă și faptul că Republica Moldova a prezentat anterior candidatura pentru un loc în Consiliul Executiv al UNESCO, exprimându-și disponibilitatea de a contribui la consolidarea organizației și la promovarea valorilor sale fundamentale.
Menționăm, că cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO are loc în perioada 3-4 noiembrie la Samarkand, Uzbekistan.