Mihai Popșoi acuză opoziția că ar vrea să priveze diaspora de dreptul de vot

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că MAE este pregătit să asigure buna desfășurare a alegerilor peste hotare, anunțând că propunerea inițială prevede deschiderea a 294 de secții de vot, urmând ca decizia finală să fie luată de Comisia Electorală Centrală, relatează Moldpres.

Popșoi a menționat că, pe lângă secțiile de votare, a fost introdus și votul prin corespondență, pentru a facilita participarea cetățenilor din diaspora. „Dreptul la vot este sfânt, iar aceste alegeri sunt inclusiv despre drepturile constituționale ale cetățenilor noștri”, a subliniat el.

Ministrul a acuzat o parte a opoziției că, „dacă ar avea ocazia, ar limita sau chiar elimina dreptul de vot pentru diaspora, întrucât aceasta nu se lasă prinsă în mrejele propagandei și nu votează pentru partidele pro-ruse”. El a evidențiat rolul economic și moral al diasporei, subliniind că mobilizarea acesteia este certă și că „nu există familie fără cel puțin o rudă plecată peste hotare”.

La alegerile precedente, în Italia au fost deschise 60 de secții, cu aproape 100.000 de voturi exprimate, în Germania circa 50.000, iar în Franța, Marea Britanie și România câte aproximativ 35.000. Popșoi a promis că scrutinul va fi organizat „într-un spațiu sigur, transparent și conform bunelor practici internaționale”.

This post was last modified on 14/08/2025 10:26 10:26

Tags: acuzăMihai Popşoiopozitia
Categorii: PoliticăȘtirile zilei