
Contribuția Uniunii Europene la consolidarea rezilienței Republicii Moldova și la contracararea amenințărilor hibride, precum și sprijinul financiar oferit prin Instrumentul European pentru Pace (EPF), au fost apreciate de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, în cadrul unei întrevederi cu înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, desfășurată la Bruxelles, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă emis de MAE, Mihai Popșoi și Kaja Kallas au discutat despre evoluțiile politice și de securitate din Republica Moldova, precum și despre asistența oferită de Uniunea Europeană pentru consolidarea securității și rezilienței statului, în contextul vizitei efectuate de Kaja Kallas la Chișinău, în luna aprilie.
Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți
În mod special, Mihai Popșoi a apreciat activitatea Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova (EUPM) și a echipelor europene de răspuns rapid în contracararea amenințărilor hibride, inclusiv în domeniul securității cibernetice și al combaterii dezinformării.
„Uniunea Europeană este un partener de încredere pentru Republica Moldova, iar relațiile noastre se bazează pe valori comune și respect reciproc. Sprijinul constant al UE ne face mai rezilienți. Totodată, Republica Moldova este pregătită să contribuie activ, la rândul ei, la securitatea și stabilitatea regională și globală”, a subliniat Mihai Popșoi.
Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură
Kaja Kallas, la rândul său, a reconfirmat angajamentul UE de a continua să sprijine Republica Moldova în procesul de aderare și în identificarea unor noi instrumente de consolidare a cooperării în domeniul securității și apărării, potrivit sursei citate.