
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, s-a întâlnit cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks, aflat la finalul mandatului său de patru ani.
Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele evoluții din relațiile Republicii Moldova – UE în perioada 2021–2025, subliniind importanța obținerii statutului de candidat la aderare în iunie 2022 și a lansării negocierilor de aderare în iunie 2025.
De asemenea, a fost evidențiat rolul Parteneriatului de securitate și apărare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, stabilit în mai 2024, precum și sprijinul oferit prin Planul de creștere economică 2025–2027, Misiunea de parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM) și Instrumentul european pentru pace (EPF).
Mihai Popșoi i-a mulțumit ambasadorului Mažeiks pentru contribuția sa la consolidarea relațiilor bilaterale și sprijinul constant acordat Republicii Moldova.
This post was last modified on 14/08/2025 11:09 11:09