Politica externă a Republicii Moldova va continua și în următorii ani să consolideze parteneriatele bilaterale și multilaterale pentru promovarea interesului național. Declarația a fost făcută sâmbătă de viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, după depunerea jurământului noului Guvern, transmite IPN.
„Vom munci pentru ca Republica Moldova să aibă cât mai mulți prieteni, iar economia să beneficieze de pe urma parteneriatelor solide pe care le construiesc diplomații noștri. Vom munci pentru a apropia Republica Moldova de marea familie europeană”, a subliniat Mihai Popșoi.
Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că își asumă mandatul cu onoare și responsabilitate, continuând cu aceeași dedicare cu care a activat în ultimii doi ani, în cadrul Guvernului Dorin Recean.
„În această perioadă, am consolidat parteneriate externe, am făcut pași importanți în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și am rămas alături de cetățenii noștri de pretutindeni”, a adăugat oficialul.
În noul mandat, Mihai Popșoi afirmă că va continua să susțină ferm parcursul european al țării, să modernizeze diplomația și să atragă sprijinul internațional necesar pentru dezvoltarea și securitatea Republicii Moldova.












